Jaguar F-PACE a fost revizuit pentru gama anului 2019. Lista dotărilor pe care le-a primit

Distribuie:
  • 3
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Ajunşi la o înţelegere comună cu vecinii de la Land Rover, şi britanicii de la Jaguar au decis să anunţe modelul F-PACE actualizat pentru gama de modele a anului 2019. Spre deosebire de noile dotări care au ajuns pe Range Rover Velar, cele de pe SUV-ul Jaguar nu sunt în totalitate identice.

Noi deja am testat modelul Jaguar F-PACE. Iată impresiile despre el: (video) Test Drive: Jaguar F-Pace

Sub capotă nu s-au adăugat motorizări noi, însă Jaguar spune că a mărit volumul rezervoarelor de la 63 la 82 de litri pe modelele cu motoare pe benzină: 250 CP 2.0 Ingenium (tracţiune spate şi integrală), 300 CP 2.0 Ingenium (tracţiune integrală), 380 CP V6 (tracţiune integrală) şi pe modelul SVR.

Totodată, pe toate maşinile cu benzinare care se vor vinde în Europa se vor instala filtre de particule pentru micşorarea emisiilor. Filtrele extrem de eficiente sunt integrate cu ușurință în sistemul de post-tratare și captează particule ultrafine deoarece gazele de evacuare trec prin ele. În condiții normale de conducere, particulele prinse vor fi oxidate în CO2, iar filtrul va fi regenerat ori de câte ori șoferul ridică piciorul de pe accelerator.

Vezi şi: (foto/video) Frumusețea codrilor Moldovei descoperită cu Jaguar F-Pace R Sport

La suita de sisteme de asistență a șoferului, sistemul Adaptive Cruise Control cu ​​Steering Assist funcționează acum între viteze cuprinse între 0-180 km/h și utilizează funcționalitatea Adaptive Cruise Control cu ​​funcţia Lane Centering pentru a menţine vehiculul în centrul benzii pe care rulează, precum şi la o distanță sigură față de vehiculul din față.

Alte caracteristici includ Adaptive Cruise Control cu funcţie ​​Stop&Go, lucru foarte util în ambuteiaje, iar sistemul de frânare de urgenţă de la viteze mari este bazat pe un radar îmbunătăţit. Acesta din urmă funcționează între 10-160 km/h și este capabil să detecteze o coliziune iminentă, alertează șoferul și aplică frânele automat dacă șoferul nu reacționează.

Standard însă vor fi pe toate maşinile o cameră video spate, senzori de parcare în faţă şi în spate, sistem de monitorizare a stării de oboseală a şoferului, sistem de frânare automată de urgenţă şi sistem de menţinere în bandă.

Vezi şi: (video) Jaguar F-Pace este Maşina Anului 2017 în lume şi are cel mai bun design

Noile pachete opţionale de siguranţă trebuie să facă procesul de achiziţionare a unui F-PACE mult mai simplu, spune Jaguar. Pachetul Park include sistemele Park Assist (asistent la parcarea cu spatele), Jaguar 360-degree Parking Aid (senzori de parcare la 360 de grade) şi Rear Traffic Monitor (sistem de monitorizare a traficului din spatele maşinii).

Pachetul Drive include la rândul său sistemul Adaptive Cruise Control with funcţia Stop & Go, Blind Spot Assist (sistem de monitorizare a unghiurilor moarte) şi High-speed Emergency Braking (sistemul de frânare de urgenţă de la viteze mari).

Pachetul numit Driver Assist Pack le combină pe cele două prezentare anterior şi la care se mai adaugă un sistem de monitorizare video la 360 de grade şi sistemul Adaptive Cruise Control cu funcţia Steering Assist.

Vezi şi: (foto/video) Jaguar F-Pace a fost condus pe două roţi la Goodwood de renumitul Terry Grant

Vezi şi: (foto) Primul Jaguar F-Pace din Moldova care are o culoare mată. Iată cum arată

Printre altele, pentru interior Jaguar a precizat că oferă de acum încolo standard sistemul multimedia Jaguar Touch Pro cu ecran tactil de 10 inci. De asemenea, vor fi disponibile la comandă, opţional, nişte scaune sport noi şi subţiri, cu reglare pe 14 direcții, suporturi ajustabile și spătare mai uşoare.

Atenția la detalii continuă printr-o oglindă retrovizoare fără rame, praguri iluminate cu inserţii metalice şi inscripţii Jaguar, inserţii metalice strălucitoare pe pedale, covoraşe premium, tapiţerie cu piele întoarsă, comutatoare cromate pentru scaunele reglabile pe 10 direcții și finisaje din fibră de carbon pe uşi (toate în dependenţă de disponibilitatea pe o piaţă sau alta).

Jaguar mai ţine să amintească despre faptul că poate fi comandat deja noul SUV sport F-PACE SVR cu motor V8 cu 550 de CP.

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 3
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate