Luxosul Range Rover SV Coupe nu va mai exista în serie! Proiectul a fost închis

Distribuie:
  • 16
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Starul de la ediţia din 2018 a Salonului Auto de la Geneva, modelul exclusivist şi luxos Range Rover SV Coupe, nu va mai exista în serie şi nici în vreun număr limitat.

Potrivit Autoexpress, constructorul britanic a confirmat că a închis proiectul înainte ca să facă şi să livreze vreun exemplar.

https://www.youtube.com/watch?v=SK90ftS0jQw

Producătorul de maşini a mai refuzat să anunţe câte din cele 999 de potenţiale comenzi au fost făcute.

„Am luat decizia dificilă de a informa clienții noștri că Range Rover SV Coupe nu va continua în producție. În schimb, ne concentrăm resursele și investițiile pentru următoarea generație de produse de clasă mondială”, a declarat un purtător de cuvânt la Land Rover.

Cel mai probabil, acest pas este o parte a planului grupului JLR de a salva 2.5 miliarde de lire sterline pe parcursul următorului an și jumătate, unul care s-a anunţat la începutul aceste luni împreună cu cel de concediere a 4.500 de angajaţi.

„Divizia noastră specială SVO continuă să dezvolte mașini incitante care împing granițele de lux, performanţă și capacitate. De exemplu, noul Jaguar F-PACE SVR va începe să fie livrat peste doar câteva săptămâni și avem mai multe modele noi în dezvoltare”.

Amintim că modelul avea sub capotă un V8 Supercharged de 5.0 litri care produce 565 CP şi 700 Nm de cuplu. Cutia de viteze era una automată cu opt trepte, iar sistemul de tracţiune integrală Terrain Response 2 (cu şase regimuri) este permanent şi vine împreună cu un diferenţial spate activ auto blocabil. Acceleraţia 0-100 de km/h o putea realiza în 5.3 secunde, în timp ce viteza maximă i-a fost limitată la 266 de km/h.

Suspensia sa era independentă adaptivă pneumatică pe ambele punţi, iar garda maximă la sol putea ajunge la 367 mm. Discurile de frână îi erau ventilate şi măsurau 380 şi 365 de mm respectiv.

De producţia modelului trebuia să se ocupe manual subdiviziunea SVO (Special Vehicle Operations) şi nu trebuia să-l facă decât în 999 de exemplare. Preţul de start anunţat era de 240.000 de lire sterline în Marea Britanie, dar unele surse din interiorul companiei au afirmat că unii clienți timpurii şi-au dotat/personalizat mașinile lor, ridicând preţul cerut în schimb la 340.000 de lire!

Regretabil deci este faptul că nu îl vom vedea pe străzi niciodată, însă important este că noi am văzut maşina asta pe viu :)


Distribuie:
  • 16
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...