Moldova: Se pregătesc noi amenzi pentru şoferi, pentru cei care nu pot lăsa telefonul din mână la volan

Distribuie:
  • 13
  •  
  •  
  •  
  • 2
  •  
  •  

Un grup de şapte deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova au înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă un proiect de lege care prevede modificarea şi completarea Legii privind siguranţa traficului rutier, dar şi a Codului Contravenţional. În mare parte se doreşte sancţionarea conducătorilor auto care utilizează într-un mod excesiv (am spune) telefoanele mobile în timp ce conduc, dar şi mai dur a celor care nu cedează trecerea pietonilor şi bicicliştilor.

FOTO: phonearena.com

Astfel, se propune modificarea şi completarea Legii privind siguranţa traficului rutier, prin reglementarea clară a normelor de conducere preventivă aplicabile conducătorilor de autovehicule, ciclomotor sau de motocicletă prin neadmiterea în timpul mersului a activităţilor ce le pot distrage atenţia, activităţi manifestate inclusiv prin folosirea telefoanelor mobile sau a dispozitivelor similare.

O excepţie va fi în cazul:

  • apelurilor telefonice prin dispozitive tip „mâini libere”, fără fir, integrate ale vehiculelor;
  • folosirii telefoanelor mobile sau a dispozitivelor similare în scopul utilizării sistemelor de navigaţie GPS;
  • apelurilor telefonice efectuate la serviciile de urgenţă, într-o situaţie de urgenţă reală.

Expresia folosirea telefoanelor mobile sau a dispozitivelor similare semnifică următoarele: acţiuni ce implică utilizarea prin contact direct a telefoanelor mobile şi/sau a dispozitivelor portabile similare, inclusiv prin convorbiri telefonice, citirea şi scrierea de texte, navigarea pe platforme web, utilizarea aplicaţiilor mobile, camerelor foto/video!

Astfel, de exemplu, dacă veţi dori să filmaţi sau să fotografiaţi din mers o situaţie interesantă sau un accident, în cazul în care veţi fi prins de INP veţi fi sancţionat.

Vezi neapărat: În atenţia conducătorilor auto! 30 de modificări importante în Codul Contravenţional care vă pot viza

FOTO: wsj.com

Potrivit autorilor proiectului, distragerea atenției în timpul condusului unui vehicul reprezintă un factor de risc major pentru siguranța tuturor participanților la trafic și necesită o implicare activă din partea autorităților.

„Conducătorii de automobile care trimit și primesc mesaje text sunt distrași în medie între 4 și 6 secunde pentru aceste activități, astfel un șofer care circulă cu 50 de km/h, se va deplasa în jur de 70 de metri fără să se uite la drum, acest tip de distragere având impact major asupra comportamentului de conducere”, susțin deputații.

Interesant mai este că amenzi vor primi în acest sens şi bicicliști, conducătorii de vehicule cu tracțiune animală și pietonii cu cărucioare manuale! Totodată se propune o sancţionare graduală a contravenţiilor, în funcţie de săvârşirea repetată în cursul aceluiaşi an calendaristic!

Concomitent, având acelaşi obiect de reglementare, se propune majorarea sancţiunilor contravenţionale pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi bicicliştilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului.

FOTO: androidheadlines.com

În context, amenzile se doresc a fi următorele:

  1. Neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi bicicliştilor angajaţi in traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului – de la 600 la 1.200 de lei + 3 p.p.
  2. Săvârşirea repetată, în cursul aceluiaşi an calendaristic, a contravenţiei prevăzute anterior de către o persoană sancţionată deja pentru această contravenţie – de la 2.000 la 3.000 de lei + 6 p.p.
  3. Încălcarea de către conducătorul de vehicul a normelor de conducere preventivă conform prevederilor Legii privind siguranţa traficului rutier (aici se include folosirea telefoanelor de către conducătorii auto) – de la 600 la 1.200 de lei + 3 p.p.
  4. Săvârşirea repetată, în cursul aceluiaşi an calendaristic, a contravenţiei prevăzute anteior de către o persoană sancţionată deja pentru această contravenţie – de la 2.000 la 3.000 de lei + 6 p.p.
  5. Deplasarea pe drumuri a motocicliştilor, conducătorilor de ciclomotoare, bicicliştilor şi vizitiilor în timp ce desfăşoară activităţi ce le distrag atenţia, activităţi manifestate inclusiv prin folosirea telefoanelor mobile sau dispozitivelor similare – de la 150 la 300 de lei.
  6. Săvârşirea repetată, în cursul aceluiaşi an calendaristic, a contravenţiilor prevăzute anterior de către o persoană sancţionată deja pentru această contravenţie – de la 450 la 600 de lei.

Dacă proiectul de lege va fi votat pozitiv în Parlament, Guvernul, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

Amintim că în prezent, șoferii sunt sancționați doar atunci când vorbesc la telefon în timp ce conduc mașina. Amenda constituie 450-600 de lei şi 3 puncte de penalizare.

Pentru mai multe detalii poţi analiza însuşi documentul (*Dacă nu apare imediat, actualizează pagina!)


Distribuie:
  • 13
  •  
  •  
  •  
  • 2
  •  
  •  

Articole relaționate