(update) Noul BMW Seria 7 facelift! Iată cum va arăta versiunea restilizată

(update 09.01.2019) Premiera modelului BMW Seria 7 facelift ar fi programată pentru săptămâna viitoare, însă până atunci, se pare că bavarezii s-au confruntat cu o scurgere de informaţii. Noi imagini similare cu cele dintr-un configurator au ajuns pe internet.

Acestea ne arată sedanul de lux, în culoare Alpine White, în versiunile M760Li, 750Li M Sport şi 750Li. De asemenea, putem vedea diferenţa de look în nivele de echipare M Sport şi Luxury.

Iată şi noi imagini de la un eveniment de prezentare cu uşile închise care ar fi avut loc undeva în SUA.


(08.01.2019) BMW este pe cale să anunțe versiunea restilizată pentru nava amiral Seria 7. Din ce în ce mai multe fotografii ajung pe internet cu facelift-ul, iar cea mai nouă dintre ele este și cea în care putem vedea cel mai bine fața noului model.

Din noua imagine putem vedea că mașina este gata de prezentare. Fața noii Seria 7 se laudă cu o grilă a radiatorului similară ca pe noul BMW X7, prize mai mari de aer și o capotă cu noi linii pe ea. Grila radiatorului activă va fi oferită în continuare pe Seria 7, pe când după spusele autorului pozei, interiorul va rămâne aproape neschimbat.

Dacă modelul din fotografia de mai sus este într-un nivel de echipare/stil al caroseriei BMW M, atunci iată cum va arăta un autoturism obişnuit în nivel de echipare de bază. Diferenţa va fi în designul barelor de protecţie şi a elementelor cromate care le vor înlocui pe larg pe cele negre lucioase.

În plus, ne așteptăm la noi culori pentru caroserie, unele retușuri mici în interior și unități noi de propulsie. Din ce cunoaștem versiunea 740i care va fi oferită cu tracțiune spate sau integrală va oferi 335 sau 340 de cai putere, în dependență de regiune. Varianta 745e care va combina un motor electric cu unul pe benzină 3.0 litri în șase cilindri va oferi 388 de cai putere și 600 Nm, în timp ce 750i va ajunge la 530 de cai putere și 750 Nm.

Se pare că versiunea M760i va reveni în Europa după ce imensului motor V12 de 6.6 litri i-a fost montat un filtru de particule. Acesta va produce în jur de 600 de cai putere!

Debutul european al noii generații BMW Seria 7 ne așteptăm să aibă loc la Salonul Auto de la Geneva din primăvară.

Cmentariile sunt închise

slot gacor https://dapurberita.tubaba.go.id/kontak/