Noul şef Tesla a fost ales şi este o femeie

Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Consiliul de administrație al Tesla are plăcerea să anunțe că Robyn Denholm a fost numită în funcția de președinte al Consiliului de administrație al Tesla, decizia fiind cu efect imediat. Totuşi, pentru ca ea să își poată acorda întreaga atenție rolului de președinte a Tesla, australianca în vârstă de 55 de ani își va părăsi funcţia de director financiar și șef al strategiei la Telstra, cea mai mare companie de telecomunicații din Australia, după terminarea perioadei de preaviz de șase luni cu Telstra.

Robyn Denholm va munci în calitate de preşedinte Tesla ca un angajat cu normă întreagă.

Pentru a asigura o tranziție lină în restul timpului pe care Denholm îl va petrece încă la Telstra, Elon va fi o resursă și îi va oferi orice sprijin pe care îl solicită în rolul de președinte. Robyn Denholm va continua să ofere atenția și timpul necesar pentru Telstra în timpul rămas acolo și va demisiona și ea temporar din funcția de președinte al Comitetului de Audit al Tesla până când va părăsi Telstra.

Robyn Denholm a fost membru al consiliului Tesla în calitate de director independent începând cu anul 2014. Experiența sa globală în Australia și Silicon Valley cuprinde roluri de lider într-o serie de companii de tehnologie, printre care Telstra, Juniper Networks și Sun Microsystems. Ea este creditată pe scară largă pentru că a administrat o echipă care la rândul său a condus la o creștere semnificativă a veniturilor Juniper şi a supravegheat transformarea corporativă a companiei Juniper în timpul mandatului său de nouă ani în funcția de director pentru operaţiuni financiare. Experiența ei include și numeroase roluri în managementul financiar în industria automobilelor, fiind o vreme angajată Toyota.

„Cred în această companie, cred în misiunea sa și aștept cu nerăbdare să- ajut pe Elon și echipa Tesla să obțină o rentabilitate durabilă și ca acţionarii să vadă în ea o valoare pe termen lung”, a spus Robyn Denholm.

„Robyn are o vastă experiență atât în ​​industria tehnică, cât și în industria auto, și a făcut contribuții semnificative în calitate de membru al consiliului Tesla în ultimii patru ani, ajutându-ne să devenim o companie profitabilă. Aștept cu nerăbdare să lucrez și mai mult cu Robyn pe măsură ce continuăm să accelerăm apariția energiei durabile”, a declarat Elon Musk.

Amintim că Elon Musk a acceptat, la sfârşitul lunii septembrie, să demisioneze din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari în cadrul unui acord cu autorităţile de reglementare din Statele Unite. În cadrul acordului, Elon Musk putea rămâne director general al companiei Tesla, dar trebuia să demisioneze în cel mult 45 de zile din funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie. Nu va avea dreptul să fie reales în această funcţie timp de trei ani.

Comisia pentru Garanţii şi Tranzacţii financiare (SEC) l-a acţionat în judecată pe Elon Musk sub acuzaţia că a indus în eroare investitorii. Procesul a fost intentat după ce Elon Musk a transmis prin Twitter pe 7 august că a obţinut fondurile necesare pentru delistarea de la bursă a companiei Tesla şi trecerea acesteia sub control privat prin cumpărarea în cadrul unei tranzacţii de 420 de dolari pe acţiune, un anunţ care a generat confuzie şi a condus la creşterea valorii firmei pe piaţa bursieră. Însă Comisia pentru Garanţii şi Tranzacţii financiare afirmă că Elon Musk de fapt nu obţinuse fondurile necesare.

Vezi detalii: Elon Musk, amendat cu $20 de mil. şi scos din postul de președinte al Consiliului de administrație al Tesla


Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate