Planurile Ford pentru următorii 5 ani: 13 maşini cu motoare electrice, printre care şi un Mustang hibrid

Distribuie:
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Compania Ford intenţionează în următorii cinci ani să lanseze 13 automobile care vor avea unităţi de propulsie electrice, inclusiv versiuni hibride ale sportcarului Mustang şi a pick-up-ului F-150.

Anunţul a fost făcut de preşedintele corporaţiei americane Mark Fields.

Pentru dezvoltarea noilor modele Ford electrificate, către anul 2021 se vor cheltui 4.5 miliarde de dolari.

Şapte din cele 13 maşini planificate sunt deja cunoscute. Pe lângă modelul Mustang şi F-150, noua linie va fi completată de un crossover compact care va avea o autonomie de 480 kilometri, dar şi un automobil hibrid necunoscut care va fi dotat cu autopilot. Aceasta din urmă va apărea şi printre ultimele, către anul 2021.

De asemenea, Ford este gata să construiască maşini cu unităţi de propulsie hibridă pentru poliţie (modele Taurus şi Explorer), o furgonetă Transit Custom pentru piaţa europeană cu sistem plug-in hybrid (reîncărcare de la priză, va apărea în 2019) şi o versiune hibridă a modelului Transit Connect pentru taxi.

În prezent, 20 de exemplare Transit Connect hibride sunt testate în cele mai mari oraşe din SUA.

Totodată, Ford dezvoltă un automobil electric compact, capabil să concureze cu Tesla Model 3 şi Chevrolet Bolt.

În prezent, singura maşină electrică din gama Ford este versiunea electrică a modelului Focus. Aceasta dispune de un propulsor care produce 145 CP şi are o autonomie estimată la 180 de kilometri.


Distribuie:
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate