Porsche pregăteşte Cayman GT4 RS. GT3 facelift vine la Geneva, iar GT2 mai târziu în acest an

Compania Porsche are de gând să lărgească linia de versiuni a coupeului Cayman printr-o nouă maşină care se va numit GT4 RS.

Un astfel de model va fi dotat cu un motor de 4.0 litri volum, scrie Auto Express, cu referire la sursele proprii de informaţii.

Potrivit acestora, un astfel de pas Porsche este fata să îl facă din cauza cererii mari pentru Cayman GT4. O asemenea maşină ar putea vedea lumina zilei pe parcursul acestui an.

Vezi şi: (foto) Porsche 718 Cayman a fost prezentat în Moldova

Pe lângă asta, nemţii de la Porsche se pregătesc pentru a lansa două versiuni de circuit a coupeului 911. Este vorba despre GT3 facelift care ne va bucura cu prezenţa sa la Salonul Auto de la Geneva.

Maşina ar putea fi propulsată de un motor de 4.0 litri volum, care va produce circa 500 de cai putere. Autocar scrie că “noul” Porsche 911 GT3 va fi oferit atât cu transmisie manuală cu şase trepte, cât şi cu una robotizată PDK.

Vezi şi: (foto) Cel mai tare Porsche al momentului a fost prezentat la Chișinău! Iată cum arată noul 911 GT3 RS!

Până la sfârşitul lui 2017 ar trebui să fie lansat şi noul GT2. Această maşină ar putea fi dotată cu motorul disponibil actual pe 911 Turbo S – un agregat turbo cu şase cilindri de 3.8 litri volum. Însă, puterea îi va creşte de la 580 la 650 de cai, potrivit surselor.

Inginerii Porsche au testat şi o versiune cu 700 de cai putere a agregatului, însă pentru instalarea unui astfel de motor pe maşina de serie, Autocar scrie că maşina va trebui dotată cu un sistem de injecţie cu apă. De aceea s-a luat decizia de a nu face deocamdată un astfel de pas.

Printre altele, amintim că un Porsche Cayman GT4 este dotat cu un motor de 3.8 litri care produce 385 CP. Cu ajutorul acestuia, acceleraţia 0-100 km/h se face în 4.4 secunde, iar viteza maximă atinge 295 km/h.

Vezi şi: (foto) Accident scump. Cel puţin şase Porsche-uri Cayman GT4 au fost avariate pe o autostradă

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/