Primele detalii despre noul XC90! Va fi primul Volvo care va avea tehnologia Highway Assist

Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Volvo Cars a prezentat la 20 iunie curent noua generaţie a modelului S60 şi totodată a inaugurat prima sa uzină de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Cu această ocazie a mai anunţat că din 2021 următoarea generaţie a modelului XC90 va fi produsă tot acolo!

Ce au în vedere suedezii prin „next generation” deocamdată nu se cunoaşte exact, însă cel mai probabil nu este vorba despre noua generaţie a modelului, ci despre un facelift. Amintim că noul Volvo XC90 a fost lansat în anul 2015 şi până în 2021 este o perioadă de şase ani.

Precedentul XC90 a stat pe piaţă 12 ani, ceea ce este cu patru ani mai mulţi decât un ciclu de viaţă normal al unei generaţii de automobil, însă a fost actualizat la mijlocul acestei perioade. Aceeaşi schemă de producţie ar putea fi folosită şi în cazul modelului curent.

Vezi şi: (video) Volvo ştie cum să păcălească moartea. Urmăreşte cea mai tare reclamă auto

Un alt detaliu şi singurul făcut public deocamdată despre noul XC90 este că SUV-ul premium va fi dotat cu un sistem de pilotare automată de nivel 4, ceea ce potrivit primelor reguli pentru circulaţia unor astfel de maşini pe drumuri publice înseamnă că sistemul automat este capabil să îndeplinească toate sarcinile şi să monotorizeze mediul înconjurător, dar numai în anumite condiţii!

Potrivit vice preşedintelui senior pe cercetare şi dezvoltare a Volvo Cars, Henrik Green, maşina va putea transporta în mod autonom pasagerii „adormiţi”, însă doar pe unele drumuri. Tehnologia se va numi Highway Assist, va fi oferită opţional şi va costa o sumă din patru cifre.

Vezi şi: (foto/video) Volvo a prezentat primul XC90 pregătit pentru testele „autopilotului poporului”

Green a mai adăugat că tehnologia Highway Assist va folosi informații stocate în cloud, cel mai probabil dintr-o hartă foarte precisă, şi nu se va mai baza pe sistemele de telecomunicaţii V2X automobil-automobil sau automobil-infrastructură. Sistemul de pilotare automată va folosi LIDAR-uri, radare şi camere încorporate în maşină.

Volvo declară că până la startul producţiei noului XC90 va colabora cu autoritățile de reglementare federale și de stat americane pentru a aproba sistemul de condus autonom şi a permite circulaţia unor astfel de maşini pe drumurile publice, care până acum a fost un obstacol pentru alte companii auto cum ar fi Audi, pentru a introduce sisteme de pilotare automată de nivel 3 sau mai superior.

Vezi şi: În ultimii 16 ani niciun om nu a murit în el. Ţara în care Volvo XC90 a fost numit cel mai sigur automobil

Sursă: The Car Connection


Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate