(video) Și-a vândut mașina la loterie pentru a-și cumpăra un Porsche

Vă mai reamintiți de Victor Ștefănică, moldoveanul care a reușit să atragă asupra sa atenția prin organizarea unei loterii în cadrul căreia și-a pus mașina în joc? Probabil că da, din moment ce știrea cu organizarea acestei loterii a ajuns pe mai multe posturi de televiziune și a înregistrat o audiență înaltă aici pe AutoBlog.MD. Ei bine, la câteva luni distanță, Victor se laudă cu o altă mașină la care visa de mai multă vreme.

Stefanica

Dar până a vă spune despre ce model este vorba, vrem să vă arătăm reportajul video efectuat de AutoBlog.MD chiar de la loteria organizată de Victor și în cadrul căreia am aflat cine este marele câștigător al acestui Volkswagen Scirocco. Mare atenție însă, toată lumea căreia îi va veni în gând ideea de a-și vinde mașina într-un mod similar, nu îl deranjați pe băiat, nu o va face pentru voi 🙂

Dar să trecem la mașina nouă pe care a procurat-o Victor, care apropo este unul din fondatorii LowHouse.MD. După cum ne spune și titlul este vorba despre un Porsche. Însă de la bun început trebuie să clarificăm unele lucruri. Băiatul nu și-a cumpărat un Porsche nou cu zeci de mii de euro în urma loteriei, dar o mașină cu anul de producție 1988, iar în plus, acest model l-a costat ceva mai mult de 5.000 euro, atât cât a luat pe Scirocco.

12369237_10208611394028894_23365159607181523_n

Deci este vorba despre un Porsche 944 cu anul de producție 1988, o mașină care era de ceva timp disponibilă pentru a fi cumpărată, însă tot nu își putea găsi proprietarul. Dacă este să facem o scurtă incursiune în istorie, atunci Porsche 944 este unul dintre cele mai bine vândute automobile Porsche din istoria mărcii. Mai bine de 100.000 exemplare au fost produse între anii 1982 – 1991. Motorul este amplasat în partea din față, în timp ce cutia se află în spate pentru o echilibrare cât mai bună a greutății pe punți.

12346570_10208611393908891_52403379992846138_n

La fel ca și în cazul lui Scirocco, Victor are multe planuri pentru acest Porsche 944. Zice că mai întâi vrea să aducă mașina la o stare tehnică impecabilă. După va trece la interior care trebuie restaurat. Iar mai apoi vin planurile cele mai mari. În primul rând își dorește o suspensie pe aer pentru acest 944, iar astfel, acest exemplar ar fi și primul din lume cu o semenea tehnologie. După, motorul de 2.5 litri de 158 cai putere îi va face loc unuia turbo la fel de 2.5 litri ce produce 220 cai putere sau propulsorului de 3.0 litri. Victor spune că odată cu motorul va schimba și cutia, care și-o dorește să fie manuală.

Iar la cum îl cunoaștem noi pe Victor, suntem siguri că acest Porsche 944 a ajuns pe mâini bune care la sigur îl vor transforma în unul dintre cele mai tari automobile ce vor putea fi văzute pe drumurile din Moldova. Trebuie doar să avem un pic de răbdare și Victor suficiente resurse pentru ca să vede acest automobil în toată splendoarea sa.

Noi vom urmări cu mare atenție acest proiect și neapărat vom reveni cu un reportaj video. Dar până atunci vă lăsăm să vă delctați cu aceste poze.

sursa foto: LowHouse.MD

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/