Skoda anunţă tot ce aduce la Geneva! Printre noutăţi – un motor cu 272 CP şi o cutie nouă pentru Superb

Distribuie:
  • 19
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Producătorul ceh de automobile Skoda va prezenta un portofoliu complex de noutăţi şi numeroase actualizări ale maşinilor sale la Salonul Auto de la Geneva. La expoziția auto, lumina reflectoarelor va fi pe o premieră mondială – conceptul Skoda Vision X, modelul Skoda Fabia facelift, versiunea de top Skoda Kodiaq L&K, o motorizare nouă pentru Skoda Superb, un pachet Challenge Plus pentru Skoda Octavia RS şi multe altele.

  • ŠKODA VISION X: un studiu bogat emoțional care se concentrează pe sustenabilitatea și agilitatea automobilelor

În plus față de viziunea sa asupra unor crossovere moderne, producătorul ceh de automobile se gândeşte la un al treilea model pentru familia sa de SUV-uri. Studiul (conceptul) transferă limbajul de design tipic folosit în modelele SUV într-un viitor segment nou.

VISION X are, de asemenea, accente cristalizate în designul său, inspirate de arta tradiţională a sticlei de cristal de Bohemia. Ecranul tactil şi de dimensiuni mari de la interior este nou și permite un nou concept de operare în ceea ce privește infotainment-ul și conectivitatea.

Un detaliu nou pe care îl aflăm este că unitatea sa de propulsie hibridă este una inovatoare: este o combinaţie a unui motor turbo cu patru cilindri care funcţionează doar pe bază de CNG (gaz natural comprimat) cu un electromotor pentru a putea înregistra un consum redus de combustibil şi emisii mai puţine.

  • Skoda Fabia facelift: cel mai bine vândut model în segmentul de mașini mici, acum cu o gamă largă de noi caracteristici

Modelul Skoda Fabia complet revizuit va face de asemenea o intrare atractivă pe piaţă prin intermediul Salonului Auto de la Geneva. Un design modificat în față și în spate asigură un aspect atât de elegant, într-atât de dinamic și modern.

În plus, farurile LED și stopurile cu LED-uri sunt disponibile pentru prima dată. În interior, un nou panou de instrumente și scaune reproiectate oferă un aspect vizual proaspăt. Gama de sisteme de asistență a șoferului și funcțiile „Pur și simplu inteligent” a fost extinsă și din nou.

De acum încolo, modelele Skoda Fabia şi Fabia Combi vor fi alimentate doar de motoare pe benzină, care vor oferi atât dinamică, cât și eficienţă.

  • Skoda Kodiaq L&K: varianta exclusivă pentru vârful de gamă în segmentul SUV

Design deosebit și o gamă de echipamente exclusiviste sunt disponibile acum pentru Skoda Kodiaq în versiune de top Laurin & Klement. Jante din aliaj de 19 inci, faruri full LED, o grilă a radiatorului cu lame cromate, precum și bara de protecție față și spate specifice modelului sunt doar câteva dintre caracteristicile sale premium.

În interior, tapițeria din piele și inserţii decorative unice concepute special, pun accentul pe caracterul elegant al modelului Skoda Kodiaq L&K.

Împreună cu această nouă versiune a maşinii a fost actualizat şi portofoliul de motoare, completat de un nou motor pe benzină TSI de 1.5 litri cu 150 de CP şi un TSI de 2.0 litri cu 190 CP.

  • Un nou motor mai puternic pentru Skoda Superb

La Geneva, un nou motor performant își face debutul pe modelul Skoda Superb – o unitate TSI de 2.0 litri, care va produce 272 CP şi va fi cuplată la o cutie de viteze robotizată cu şapte trepte şi dublu ambreiaj, la fel nouă!

În plus, de acum încolo, pentru Skoda Superb va fi disponibilă o selecție de noi dotări, inclusiv funcția de securitate extinsă KESSY (Keyless Entry, Start and Exit System) sau iluminatul ambiental care se va schimba automat în dependenţă de modul de rulare ales.

  • Skoda Octavia RS cu pachet Challenge Plus

Skoda Octavia RS şi aşa oferă o distracție curată în spatele volanului, însă la Geneva va fi prezentat în premieră cu pachet opțional Challenge Plus. Detalii deocamdată nu au fost oferite, însă pentru această maşină a fost pregătit un design exclusiv și noi dotări pentru interior și exterior.

Din vara anului 2018, varianta sport de top a modelului Octavia va fi dotată cu un motor TSI cu 245 CP. De asemenea, un diferenţial cu alunecare limitată reglat electronic va aduce în prim-plan ambițiile sportive ale lui Skoda Octavia RS.

Printre altele, Skoda a anunţat că de acum încolo, toate motoarele sale TSI vor fi echipate cu filtre de particule, iar după ce a fost introdus pe noul Karoq, panoul de bord digital va putea fi comandat pe modelele Octavia, Kodiaq şi chiar Superb!

Vezi şi: (video) Skoda explică în detalii avantajele panoului de bord digital pe care l-a introdus în premieră pe Karoq


Distribuie:
  • 19
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...