Skoda: „Vom prezenta primul model PHEV în 2019 şi primul electromobil în 2020”

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Producătorul ceh de automobile Skoda a anunţat şi a confirmat că modelele sale cheie vor fi construite exclusiv la uzina mărcii din Mlada Boleslav. Printre acestea se vor număra şi câteva modele cu sistem de propulsie complet electrice, care vor apărea deja peste câţiva ani.

Skoda menţionează că în anul 2019 va începe să se pregătească pentru lansarea primelor sale electromobile prin producţia unor modele cu sisteme de propulsie hibride. Odată cu apariţia maşinilor hibride, în cadrul uzinei din Mlada Boleslav va demara producţia componentelor care ulterior vor fi implementate pe modelele electrice ale Skoda.

Un start în acest sens va fi dat prin apariţia unei versiuni PHEV (plug-in hybrid electric vehicle) a sedanului Skoda Superb, după care va exista şi un SUV Skoda Kodiaq cu o unitate de propulsie analogică. Pentru ambele modele, drept bază va servi un TSI turbo de 1.4 litri care va lucra împreună cu un electromotor cu 114 CP. Puterea totală pe care o va dezvolta unitatea va fi de 218 CP, exact cât are cea de pe un Volkswagen Passat GTE.

Vezi şi: Imagini spion: Skoda Superb facelift a fost scos la teste

Timpul va trece şi iată că peste un an, în 2020, Skoda va prezenta primul său electromobil – un crossover care va fi construit pe baza conceptului Skoda Vision E. La bază va avea platforma MEB a VW Group, creată special pentru maşini electrice.

Primul electromobil Skoda va fi al treilea model dezvoltat în cadrul concernului, pe baza platformei MEB, după ce întâi vom vedea produse sub marca Volkswagen şi Audi.

Vezi şi: (foto/video) Premieră mondială: Skoda VISION E

Prin anul 2021 Skoda ar trebui să scoată pe piaţă cel mai scump model din istoria sa – un crossover coupe electric, poziţionat în gamă între Karoq и Kodiaq. Acesta va produce cel puţin 300 de CP şi va face modelul şi cel mai puternic din istoria mărcii.

Vezi şi: (foto) Skoda Kodiaq Coupe ar putea fi o bombă sexy

În acelaşi timp, Skoda nu intenţionează să se concentreze doar pe lansarea modelelor de top şi scumpe. În gama de modele va apărea şi un electromobil accesibil, un hatchback care va fi construit pe baza versiunii de serie a conceptului Volkswagen I.D. Se crede că prin acest model se va întoarce numele Felicia.

Vezi şi: (foto) Skoda ar putea renaște modelul Felicia! Primele informaţii

Alte două noutăţi în gama Skoda vor fi un crossover compact şi un coupe sport, urmaş ideologic al modelului Skoda 110R. Acestea din urmă vor apărea cel mai probabil către anul 2025.

Vezi neapărat: Concurs AutoBlog.MD: Punem la bătaie un set de anvelope de iarnă pentru mașina ta!


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate