Ştiai asta? Cât costă o sticlă de vin spumant din care piloţii F1 consumă la ceremonia de premiere

Distribuie:
  • 31
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Recent, noii proprietari ai Formula 1 au semnat un contract cu o firmă nouă pentru livrarea vinurilor spumante pentru ceremoniile de premiere a piloţilor. De la mijlocul lunii iulie curent băutura este furnizată de compania Carbon, însă abia în weekend-ul care a trecut a primit un statut oficial.

Interesant este că preţul unei sticle cu vin spumant constituie 3.000 de dolari! Dacă vă întrebaţi de ce costă atât de mult, vă oferim un răspuns în cele ce urmează.

Volumul unei sticle este de 3.0 litri. Fiecare din ele este acoperită manual cu un strat din fibră de carbon de acelaşi tip din care sunt făcute monoposturile Formula 1. Procesul de „colantare” a sticlelor poate dura până la o săptămână, anterior fiind necesari patru ani de zile pentru a dezvolta acest proces.

Înăuntru se toarnă vin spumant Vintage 2009 Blanc de Blanc Grand Cru Millesime, 100% Chardonnay, făcut de vinificatori după metode folosite acum 200 de ani.

Mai mult, fiecare sticlă va avea o etichetă de culoare aurie, argintie şi bronză, respectiv pentru fiecare din cei trei piloţi clasaţi pe podium.

Totodată, pe noile sticle Carbon sunt montate camere video care vor filma procesul de premiere din unghiuri noi. Pentru prima dată astfel de sticle au fost folosite în Grand Prix-ul Marii Britanii.

Anterior, furnizorii oficiali de vinuri spumante pentru Formula 1 erau companiile Chandon, mai devreme – Mumm.


Distribuie:
  • 31
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •