Ştiai asta? Continentul pe care din luna noiembrie nu va mai exista vreo uzină care produce maşini

Distribuie:
  • 11
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

În ziua de 3 octombrie 2017 Toyota a oprit producţia de maşini la uzina sa, Altona, localizată în preajma oraşului Melbourne. Marca japoneză a decis să înceteze definitiv producţia locală de automobile şi va oferi în schimb australienilor doar maşini importate.

Apropo, în scurt timp după decizia Toyota se va închide şi o altă uzină, ultima care mai produce la moment automobile. După aceasta întreg continentul va rămâne fără o industrie constructoare de maşini.

Toyota a produs în Australia automobile timp de 54 de ani, primul model fiind sedanul Tiara care a apărut în 1963. Mai târziu niponii au deschis pe continent o altă uzină de asamblare a motoarelor, iar în 1995 a fost deschisă linia de producţie numită Altona. Până la începutul acestei săptămâni acolo erau produse sedanuri Camry.

În total în Australia Toyota a produs 3.4 milioane de maşini, circa două milioane dintre ele doar la uzina Altona. În ultimii 10 ani Toyota a devenit cel mai mare producător de automobile din Australia, dar şi cel mai mare exportator. Companiei japoneze i-a reuşit timp de 16 ani să realizeze mai multe maşini decât Holden în 63 de ani.

Decizia Toyota i-a lăsat pe circa 2.500 de specialişti fără locuri de muncă, în schimb nu cu mâna goală. Angajaţii care au o experienţă de muncă de peste 25 de ani vor primi o indemnizație unică de concediere în valoare de 200.000 de dolari australieni (puţin peste 156.000 de dolari americani!) şi reduceri pe viaţă la automobilele Toyota. Alţi oameni care au lucrat în Altona, mai puţin de 10 ani, vor beneficia de asemenea de reduceri la automobile în următorii cinci ani.

În context, amintim că în anul 2016 a încetat producţia de maşini în Australia şi Ford, care a făcut acest lucru tocmai din 1925. De asemenea, de un an a încetat să mai funcţioneze uzina General Motors la care era asamblat modelul Cruze, iar ultima uzină a mărcii Holden (parte a GM), unde mai sunt produse modelele Commodore şi Caprice, va fi închisă la sfârşitul lunii octombrie curent.

Sursă: news.com.au


Distribuie:
  • 11
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate