Strategia de electrificare a Volvo Cars a fost recunoscută la nivelul Organizației Națiunilor Unite

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Producătorul premium Volvo Cars a fost recunoscut la nivelul Organizației Națiunilor Unite pentru o strategie inovatoare în domeniul electrificării maşinilor. Acest lucru este menționat într-un ultim raport global al UN’s Global Compact – cea mai mare inițiativă a Organizației Națiunilor Unite în domeniul responsabilității sociale și a dezvoltării durabile.

Raportul a fost făcut public săptămâna aceasta la New York în cadrul reuniunii anuale a liderilor United Nations Global Compact. Raportul evidențiază zece șefi de companii, ale căror acțiuni în această direcție sunt de o natură mai pronunțată, revoluționară. Printre cei zece se numără Hakan Samuelsson – președintele și directorul general al Volvo Car Group.

Vezi şi: (video) Volvo spune unde va fi produs primul său electromobil şi face aluzie la noua serie 20

United Nations Global Compact de asemenea marchează Volvo Cars ca participant LEAD – o platformă pentru cele mai dedicate, interesate și ambițioase companii în cadrul ONU Global Compact. Membrul fondator al Global Compact, Volvo Cars se numără printre cele 44 de companii (din cei 9.500 de participanți ai ONU Global Compact) care reprezintă LEAD. În plus, Volvo Cars este unul dintre cei doi producători de automobile care fac parte din LEAD.

Într-un raport comun denumit Business Solutions to Sustainable Development, Hakan Samuelsson se axează pe motivele care au determinat compania să dezvăluie în luna iulie a acestui an strategia sa de electrificare.

„În opinia noastră, această strategie este un viitor potrivit pentru Volvo Cars, care ne va face mai puternici. Este un lucru grandios și important”, spune Samuelsson în raportul său.

Astfel, după anunțarea acestei strategii în luna iulie, Volvo Cars a devenit primul şi cel mai mare producător de automobile care a definit electrificarea drept vectorul cheie al dezvoltării lor. Din 2019, noile modele Volvo vor avea o versiune cu motor electric. Totodată, producția de mașini echipate exclusiv cu motoare cu ardere internă va deveni istorie.

Anunțul electrificării globale a gamei de modele a reprezentat un punct de cotitură pentru întreaga industrie auto. Exemplul Volvo Cars a fost urmat de şi de alți producători de automobile, care deasemenea au făcut declarații similare.

Vezi şi: Prima maşină electrică Volvo. Iată ce autonomie va avea şi cât va costa

În cadrul strategiei alese, între 2019-2021 Volvo Cars va lansa cinci modele complet electrice. Trei dintre ele vor fi prezentate sub marca Volvo, iar două modele vor fi produse de Polestar. Este planificat ca noile electromobile să fie completate cu versiuni cu unităţi de propulsie hibride, ceea ce va permite companiei să preia poziția de lider pe piața automobilelor electrice și hibride.

„Volvo Cars stabilește cursul de dezvoltarea a industriei de automobile, care, după cum vedem acum, începe să-și realizeze obligațiile. Suntem mândri de participarea noastră la platforma LEAD și de faptul că acțiunile noastre către un viitor electric sunt recunoscute”, spune Stuart Templar, directorul pentru dezvoltare durabilă a Volvo Cars.

Declaraţiile şefului Volvo pot fi citite pe paginile 62-63 ale raportului:


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate