Studiu în Rusia. Volvo şi maşinile sale – lider la capitolul satisfacția clienților

Marca Volvo a devenit lider în ratingul mărcilor a căror maşini aduc cele mai mari satisfacţii posesorilor lor. După un sondaj realizat online şi telefonic de către agenţia Autostat în Rusia, la care au participat peste 3.000 de automobilişti, brandul suedez a cucerit 90.2 din 100 de puncte posibile.

Volvo XC90 T8 R-design

Majoritatea respondenților sunt în general mulțumiți de mașina pe care o deţin. Indicele mediu de satisfacție este de 80.6 puncte.

Rezultatul final al clasamentului format a reieşit din evaluarea automobilelor în baza a 11 cele mai importante criterii. Printre acestea se numără: aspectul/designul mașinii, dinamica accelerației, interiorul şi designul de acolo, calitatea asamblării, durabilitatea stratului de vopsea și lac, fiabilitatea, vizibilitatea și siguranța conducerii, manevrabilitatea și stabilitatea pe drum, funcționalitatea/dotările, izolarea fonică şi ergonomia.

Astfel, din câte se pare, Volvo a reușit să depășească concurența la toate capitolele.

“Motivul pentru interesul sporit faţă de Volvo și loialitatea față de marcă poate fi numită gama de maşini actualizată în ultimii ani. Am fost martorii lansării pe piaţă a SUV-ului premium XC90, a sedanului business S90, a off-roader-ului V90 Cross Country şi iată a noii generaţii XC60. Tot ceea ce facem începe cu oamenii. Noile noastre inovații tind să facă viața fiecărei persoane mai bună și mai puțin complicată.

Designul elegant și ergonomic al noilor modele este dezvoltat pe baza cercetărilor făcute pe piaţa consumatorilor. Rezultatele testelor Euro NCAP demonstrează o conducere incontestabilă în materie de securitate. În acest an, a doua generație XC60 a fost capabilă să cucerească titlul de cel mai bun din clasa sa“, a declarat directorul comunicări corporative a Volvo Cars Russia, Anton Svekolnikov.

O confirmare directă a valorii ridicate a producătorului suedez în ochii clienţilor ruşi este creșterea semnificativă a vânzărilor din ultimul an. În 2017, în Federaţia Rusia au fost vândute 7.010 autovehicule, ceea ce reprezintă cu 25.5% mai mult decât în ​​2016 (5.585 vehicule).

În prezent, local, există o singură uzină Volvo care produce camioane de model FH, FM şi FMX. Aceasta se află în oraşul Kaluga, la aproximativ 200 de kilometri de Moscova.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/