Un viitor proprietar al hipercarului Mercedes-AMG a dezvăluit cât de sălbatică este maşina

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Jurnaliştii americani de la revista Automobile au făcut rost de câteva informaţii proaspete şi interesante despre hipercarul pe care îl pregăteşte Mercedes-AMG.

Un client al mărcii care a fost invitat la o prezentare cu uşile închise a dezvăluit că unitatea de propulsie va fi compusă din cinci motoare şi toate împreună dezvoltă 1.020 de cai putere.

FOTO: automobilemag.com

Dorind să-şi menţină statutul de persoană anonimă, clientul care şi-ar fi comandat deja un exemplar Project One a descris maşina ca fiind: „Cu adevărat una sălbatică, extremă în toate privinţele”.

Astfel, „sub capota” super maşinii va fi un sistem de propulsie hibrid compus dintr-un motor V6 pe benzină care va avea un volum de 1.6 litri şi va produce 748 de CP! Agregatul cu ardere internă va putea atinge până la 11.000 de rotaţii pe minut!

Vor exista şi patru motoare electrice care vor produce în total alţi 408 CP. Două unităţi vor fi amplasate pe osia frontală, iar câte unul va fi folosit pentru arborele cotit şi turbină.

Vezi şi: S-a aflat preţul de start al Mercedes-ului cu 1000 de CP şi un „minus” pe care îl va avea

Revista Automobile mai notează că greutatea totală a construcţiei, care va avea pe larg fibră de carbon, va fi egală cu cel mult 1.300 de kilograme.

Premiera lui Project One (nume care în varianta finală s-ar putea schimba) va avea loc cel mai probabil la Salonul Auto de la Frankfurt. Din informaţii, 225 de exemplare dintr-un total de 275 de maşini au fost deja vândute.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate