Valoarea unităţii convenţionale a fost majorată! Iată cât vei plăti pentru cele mai frecvente încălcări la volan

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Moldovenii care nu respectă legislaţia vor achita amenzi mai mari. Parlamentul a aprobat ieri în lectură finală un proiect de lege ce prevede majorarea valorii unității convenţionale de la 20 de lei – la 50 de lei, scrie UNIMEDIA.

FOTO: unimedia.info

FOTO: unimedia.info

Inițial, proiectul prevedea că o unitate convenţională să reprezinte 1% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat de Guvern pentru anul în care s-a săvârşit fapta.

Pentru a doua lectură, însă, deputaţii au venit cu un amendament, prin care s-a renunţat la mecanismul nou de calcul. Totuși, majorarea valorii unității convenţionale până la 50 de lei s-a păstrat.

Astfel, potrivit Codului Contravenţional, iată ce amenzi se vor plăti pentru cele mai frecvente tipuri de încălcări, comise de şoferi:

 Contravenţia A fost În prezent
Articolul 232, alineat 1: Conducerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere sau actul de înmatriculare de stat a vehiculului, sau poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă, se sancţionează cu amendă de 5 unităţi convenţionale cu aplicarea a 2 puncte de penalizare. 100 de lei 250 de lei
Articolul 233, alineat 1: Conducerea vehiculului de către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool ce depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de lege, se sancţionează cu amendă de 150 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani. 3.000 de lei 7.500 de lei
Articolul 235. Încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice:
1. Încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă şi a căştii de protecţie a motociclistului se sancţionează cu amendă de la 15 la 20 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.
2. Purtarea convorbirilor radiotelefonice contrar Regulamentului circulaţiei rutiere se sancţionează cu amendă de la 15 la 20 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.
 300 – 400 de lei 750 – 1.000 de lei
Articolul 236. Depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum:
1. Depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 10 la 20 km/oră se sancţionează cu amendă de 20 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.
2. Depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 20 la 40 km/oră se sancţionează cu amendă de 30 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.
3. Depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum mai mult de 40 km/oră se sancţionează cu amendă de 50 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 5 puncte de penalizare.
 400, 600, 1.000 de lei 1.000, 1.500, 2.500 de lei
Articolul 238. Încălcarea regulilor de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier:
1. Oprirea în locuri interzise se sancţionează cu avertisment sau cu amendă de 5 unităţi convenţionale.
2. Staţionarea sau parcarea în locuri interzise se sancţionează cu amendă de pînă la 10 unităţi convenţionale cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.
3. Neacordarea de prioritate legală pietonilor sau cicliştilor se sancţionează cu amendă de pînă la 10 unităţi convenţionale cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.
 100, 200 de lei 250, 500 de lei
Articolul 241. Neîndeplinirea indicaţiei legale de oprire a vehiculului şi de acordare vehiculelor a priorităţii de trecere:
1. Neîndeplinirea de către conducătorul de vehicul a indicaţiei legale dată de agentul de circulaţie de a opri vehiculul se sancţionează cu amendă de la 45 la 50 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.
2. Neacordarea priorităţii de trecere vehiculului cu farurile de semnalizare avînd lumina albastră sau roşie şi cu dispozitivele de semnalizare sonoră specială în funcţiune (vehicul cu regim prioritar de circulaţie) se sancţionează cu amendă de la 25 la 30 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.

1. 900-1.000 de lei

2. 500-600 de lei

 1. 2.250-2.500 de lei

2. 1.250-1.500 de lei

Articolul 242. Încălcarea regulilor de circulaţie rutieră soldată cu deteriorarea bunurilor materiale ori cu cauzarea de leziuni corporale uşoare:
1. Încălcarea de către conducătorul de vehicul a regulilor de circulaţie rutieră soldată cu deteriorarea neînsemnată a vehiculelor, a încărcăturilor, a drumurilor, a instalaţiilor rutiere, a altor instalaţii sau a altor bunuri se sancţionează cu amendă de 40 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 5 puncte de penalizare.
2. Încălcarea de către conducătorul de vehicul a regulilor de circulaţie rutieră soldată cu cauzarea de leziuni corporale uşoare victimei sau cu deteriorarea considerabilă a vehiculelor, a încărcăturilor, a drumurilor, a instalaţiilor rutiere, a altor instalaţii sau a altor bunuri se sancţionează cu amendă de 50 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 6 puncte de penalizare.

1. 800 de lei

2. 1.000 de lei

1. 2.000 de lei

2. 2.500 de lei

Un alt proiect al Ministerului Justiţiei propune şi recalificarea limitelor gradului minim a concentraţiei de alcool în sânge – de la 0,3 g/l la 0,5 g/l şi respectiv concentraţia de alcool în aerul expirat – de la 0,15 mg/l până la 0,3 mg/l.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate

7 Responses

  1. saitanu spune:

    2000 lei pentru un accident usor????
    Ei sunt paliti la cap.

  1. 31.07.2016

    […] Continuarea listei pe AutoBlog.MD […]

  2. 31.07.2016

    […] Trebuie să ştii neapărat asta: Valoarea unităţii convenţionale a fost majorată! Iată cât vei plăti pentru cele mai frecvente… […]

  3. 24.09.2016

    […] Vezi şi: Valoarea unităţii convenţionale a fost majorată! Iată cât vei plăti pentru cele mai frecvente… […]

  4. 14.10.2016

    […] Vezi şi: Valoarea unităţii convenţionale a fost majorată! Iată cât vei plăti pentru cele mai frecvente… […]

  5. 28.10.2016

    […] Până când legea va fi efectivă, vă recomandăm să vedeţi cât de mult vor creşte amenzile: Valoarea unităţii convenţionale a fost majorată! Iată cât vei plăti pentru cele mai frecvente… […]

  6. 07.11.2016

    […] Vezi şi: Valoarea unităţii convenţionale a fost majorată! Iată cât vei plăti pentru cele mai frecvente… […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.