Vama temporară „Palanca” este închisă de astăzi, iar pentru postul „Moghileov-Podolsk” se anunţă restricţii de circulaţie

Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Serviciul Vamal anunță despre sistarea activității postului vamal temporar de la „Palanca”, începând cu data de 5 noiembrie curent. Măsura este impusă de necesitatea efectuării lucrărilor de extindere a noului punct de trecere, care va fi dat în exploatare la finele anului curent.

Astfel, în această zonă sunt preconizate o serie de lucrări care includ aplicarea pavajului, construcția postului de control pietonal și a parcării pentru autoturisme, precum și îngrădirea terenului. Tot aici vor fi montate și rețelele edilitare (sisteme de alimentare cu apă, canalizare, energie termică, gaze naturale, energie electrică, comunicaţii electronice și alte utilităţi).

Prin urmare, călătorii care intenționează să traverseze frontiera pe la Palanca în această perioadă, sunt îndemnați să opteze pentru postul vamal „Tudora”, acolo unde va fi suplimentat numărul de inspectori pentru a face față fluxului de călători!

Amintim că, instituirea postului vamal temporar de la „Palanca” a reprezentat o soluție a Serviciului Vamal pentru a nu închide complet punctul de trecere pe perioada reconstrucției capitale a acestuia.

Noul punct de trecere, operat în comun de vameșii și polițiștii de frontieră din Republica Moldova și Ucraina, urmează să fie dat în exploatare până la sfârșitul anului curent.  Acesta va fi amplasat pe un teritoriu de 2.6 hectare. Atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire sunt prevăzute în total 10 benzi (câte 2 piste pentru autoturisme, câte 2 pentru autocamioane și câte una pentru autocare). Punctul de trecere va avea și un post de control pietonal, construit pentru persoanele care traversează frontiera pe jos sau cu bicicleta.

Se estimează că, noua construcție va dubla capacitatea de perfectare a postului. Astfel, dacă până acum, aproximativ 600.000 de persoane traversau anual frontiera prin punctul Palanca, graţie noii construcții, numărul acestora se va dubla. Totodată, va crește de cel puțin două ori și numărul vehiculelor care trec frontiera prin acest punct, ajungând până la circa 570.000.

Totodată, noul post va fi legat de șoseaua Odesa – Reni, de un drum nou de acces pentru construcția căruia Guvernul Republicii Moldova a alocat suplimentar 630.000 de euro, majorându-și astfel contribuția inițială de la 1.06 milioane până la 1.68 milioane de euro.

Bugetul proiectului de reconstrucție a PTF Palanca se cifrează la 6.18 milioane de euro, dintre care 4.5 milioane sunt acordate de Uniunea Europeană. Proiectul este implementat de PNUD Moldova.


Încă o informaţie importantă, pe care călătorii trebuie să o cunoască, este despre restricțiile de circulație înregistrate prin postul vamal „Moghileov-Podolsk” de pe teritoriul Ucrainei, urmare a inițierii, de către partea ucraineană, a lucrărilor de înlocuire a asfaltului în zona de control vamal.

Potrivit informațiilor furnizate de omologii ucraineni, lucrările de reabilitare vor fi desfășurate etapizat, pe parcursul a două luni de zile. Actualmente, se lucrează la benzile de pe direcția intrare în Ucraina, iar traficul de pe ambele sensuri a fost direcționat pe pistele prevăzute pentru controlul la ieșirea din țara vecină.

Astfel, în această perioadă postul vamal „Moghileov-Podolsk” de pe teritoriul Ucrainei va dispune doar de trei piste în loc de șase, motiv pentru care, în cazul unui flux sporit, se pot forma aglomerări. Prin urmare, se recomandă persoanelor care și-au planificat traversarea frontierei prin postul vamal „Otaci” să opteze și pentru punctele de trecere „Briceni-Rossoșanî” sau „Criva-Mămăliga”, aflate în proximitate.


Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate