(video) A fost finisată construcţia celui mai lung pod rutier maritim din lume. Trebuie să vezi cum arată

Distribuie:
  • 29
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

În China a fost finisată recent construcţia celui mai mai mare, mai exact celui mai lung pod rutier din lume care trece peste o mare. Acesta are o lungime de 54.71 de kilometri şi va face legătura dintre regiunile administrative cu statul special Hong Kong şi Macao de orașul continental Zhuhai.

Construcţia lui a început tocmai în 2011 şi a durat până în 2017 când toată structura a fost gata. Ultimele retuşuri s-au făcut în primul trimestru al acestui an. Chiar dacă s-a dorit deschiderea podului mai devreme, nu s-a permis din cauza mai multor impedimente, precum întârzieri în termeni, cheltuieli neplanificate și chiar moartea muncitorilor.

De asemenea, constructorii au trebuit să transporte și să instaleze pe fundul mării peste 100 de cilindri mari din oţel dur, elemente care formează fundația podului, capabil să reziste unor seisme de opt grade pe scara Richter. Lucrările care au depăşit termenul prestabilit au fost motivate şi de limitarea celor efectuate la înălţimi, asta pentru că deasupra podului se află traiectoria pe care avioanele pot ateriza şi decola de pe aeroportul internaţional din Hong Kong.

Vezi şi: (foto) Cât va mai rezista fără reparaţii semnificative? Starea actuală a podului Ismail este îngrijorătoare

Podul maritim are câte trei benzi de circulaţie pe fiecare direcţie, include patru insule artificiale și patru tunele, unul dintre care este cel mai lung tunel submarin din lume, construit pentru comoditatea trecerii navelor maritime pe deasupra.

Se menţionează că în construcţie s-au folosit 420.000 de tone de oţel, s-au implicat 14.000 de muncitori şi cu ajutorul a 300 de nave erau transportate toate materialele. Costul total al mega construcţiei cu o garanţie de minim 120 de ani este estimat la aproximativ 16 miliarde de dolari.

Noul pod va fi deschis pentru trafic începând cu 1 iulie 2018. Se aşteaptă ca zilnic să fie parcurs de minim 40.000 de autovehicule, iar circulaţia pietonilor sau bicicliştilor este interzisă.

Vezi şi: (video) A mers cu 400 km/h pe un pod la volanul unei motociclete

Amintim că în 2011, la fel în China, a fost dat în exploatare un alt pod de aproape 43 km lungime, care leagă orașul de coastă Qingdao de suburbia Huangdao.

Vezi neapărat: (video) A fost dat în exploatare unul din cele mai complexe noduri rutiere din lume

GALERIE FOTO: (sursă: businessinsider.com)


Distribuie:
  • 29
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate