(video) AC Schnitzer a făcut pentru poliţia germană un BMW i8 Coupe mai special

Distribuie:
  • 28
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Noua maşină a poliţiei germane, care va fi folosită în cadrul campaniei TUNE IT! SAFE! pentru anul 2018, este un BMW i8 Coupe modificat de atelierul AC Schnitzer.

Automobilul sport cu sistem hibrid de propulsie a fost prezentat în cadrul Essen Motor Show, o expoziţie dedicată doar maşinilor tunate, care se desfăşoară în aceste zile în oraşul cu acelaşi nume.

Iată ce maşină a avut în cadrul campaniei din 2017: (video) O nouă maşină în garajul poliţiei germane: un Golf 400R care prinde suta în 3.6 secunde

Un astfel de automobil conceptual, selectat de către Asociaţia companiilor germane de tuning (VDAT), este prezentat anual. De această dată, AC Schnitzer s-a ocupat de pregătirea maşinii şi a ales modelul BMW i8 Coupe ca fiind cel mai tehnologizat din gama actuală a mărcii.

Vorbim despre un BMW i8 facelift, care din punct de vedere tehnic a rămas neschimbat, însă a fost modificat la alte capitole. Amintim doar că, puterea totală a maşinii este de 374 de CP şi 570 Nm, iar acceleraţia de pe loc şi până la o viteză de 100 de km/h o realizează în 4.4 secunde.

Pentru început, atelierul de tuning s-a ocupat de suspensie, care a fost modificată pentru ca maşina să aibă într-un final o gardă la sol cu 20 de mm mai mică. Ulterior, au fost schimbate anvelopele şi respectiv jantele.

Primele sunt de model Hankook Ventus S1 evo şi măsoară 245/35 R21 pe faţă şi 285/30 R21 pe spate. Jantele însă sunt de model AC1 BiColor, forjate, cu 4.4 kg mai uşoare decât cele originale şi care măsoară 21 de inci.

Maşina de patrulare a mai primit un nou kit exterior aerodinamic cu elemente din fibră de carbon. Acesta este compus dintr-un poiler faţă, o capotă nouă, un set de elemente decorative pentru oglinzile retrovizoare, un set de prize de aer pentru uşi, un set de praguri laterale noi, un difuzor, un spoiler format din trei părţi şi altele. În habitaclu au fost instalate noi pedale şi padele de comutare a treptelor din aluminiu, o inserţie metalică pe joystick-ul sistemului iDrive şi o staţie radio.

Printre altele, caroseria maşinii a fost colantată cu folie specială de la Foliatec, iar toate semnalele luminoase şi girofarul au fost furnizate de către Hella.

Prin campania TUNE IT! SAFE! se dorește să se sporească gradul de conștientizare că siguranța nu trebuie neglijată atunci când automobilelor li se face tuning. Acest lucru este important, deoarece pe lângă multe companii responsabile, există furnizori de produse de calitate inferioară sau chiar ilegali. Astfel de furnizori profită de entuziasmul publicului tânăr pentru tuning și oferă produse de tuning ieftine, dar și inadmisibile, care sunt încă de o calitate slabă şi pot pune în pericol siguranţa conducătorilor auto, dar şi a traficului rutier.

Şi din 2016: (foto) Poliţia din Germania a primit în dotare un Ford Mustang modificat de Wolf Racing

Caracteristicile tehnice ale maşinii:

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 28
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate