(video) Atenţie, şoferi. Dacă îi observaţi pe aceşti oameni, să ştiti că sunt escroci

Distribuie:
  • 127
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Mişcarea StopHam a reuşit să pună la punct o grupare bine organizată de escroci, care activau din numele unei persoane juridice. Aceasta era compusă din mai multe persoane, care se aflau în diferite zone ale Chişinăului şi strângeau bani de la şoferi.

Screenshot_1

Persoanele date colectau fonduri pentru nişte pretinşi copii bolnavi şi deţineau diverse certificate care confirmau că ceea ce fac este perfect legal. Însă ce şofer stătea să verifice minuţios acele acte şi cât de sigur era că banii ajungeau la destinaţie.

Chiar dacă acţiunile din videoclip au avut loc iarna, liderul mişcării a declarat că materialul a fost publicat recent pentru că instanţa a decis abia acum că aceştia desfăşoară o activitate ilegală.

Organizaţia StopHam îndeamnă să nu vă lăsaţi înşelaţi de astfel de scheme, care în ultimul timp se amplifică la noi în oraş. Chiar dacă sunt înafara legii, acestea pot apărea peste noapte şi din ele pot face parte aceeaşi binefăcători cu „experienţă”.

Vezi şi: (video) „Parcarea pe trotuar e un lucru banal”. O femeie, revoltată de acţiunile unui activist StopHam

Осторожно! Мошенники!

Подавая мошенникам, вы поддерживаете этот вид преступлений.www.stopham.md

Опубликовано StopHam Moldova Пятница, 24 июня 2016 г.


Distribuie:
  • 127
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

You may also like...

2 Responses

  1. Nicu spune:

    „Mişcarea StopHam a reuşit să pună la punct o grupare bine organizată de escroci…” dupa cum va exprimati reiese ca Stop Ham este organizatorul gruparii.