(video) Auto Shanghai 2019: Premieră – Noul sedan sport conceptual INFINITI Qs Inspiration

Pentru Salonul Auto de la Shanghai, compania Infiniti nu a pregătit nici un model de serie, însă a demonstrat din nou că se pregăteşte de altceva – de o ofensivă majoră cu electromobile. Şi pentru această expoziţie de maşini a pregătit un concept din seria Inspiration.

Noul INFINITI Qs Inspiration este prototipul unui sedan sport, dezvoltat pentru epoca electrificată şi care oferă o nouă perspectivă asupra maşinilor într-o astfel de caroserie, cu o poziție de conducere ridicată și cu un sistem de propulsie cu tracțiune integrală (e-AWD) de înaltă performanță.

La începutul anului 2018, marca a prezentat conceptul unui alt sedan numit Q Inspiration, de fapt fiind un coupe cu patru uşi, cu un corp lung şi frumos. Cu toate acestea noul Qs Inspiration este diferit. Are o înălţime mai mare, arată mai solid datorită panourilor mai proeminente ale caroseriei, dar şi nişte caracteristici distinctive.

De exemplu, forma geamurilor laterale se aseamănă cu cele de pe coupeul Nissan GT-R, iar bosajele de culoare neagră de pe aripile roţilor vor să ne spună că este un cross-sedan. Pe scurt, nu avem în faţă o evoluţie a conceptului de anul trecut, ci rudimentele unei ramure care va duce la dezvoltarea unei linii separate de maşini.

Stilul exterior al lui Qs Inspiration este preluat de la crossoverul QX Inspiration care a debutat la începutul acestui an. Conform ideilor dezvoltatorilor, noul stil corporativ creează o “siluetă modernă fără compromisuri”, schimbă proporțiile și abordarea generală a designului. Acest lucru este realizat, de asemenea, prin tranziția către o nouă platformă, concepută special în colaborare cu Nissan pentru vehiculele electrice. https://media.flixel.com/cinemagraph/xb4jx8twvx8u2or42lua?hd=true

Ambianța curată și concisă a cabinei îmbină un sentiment de compoziție de design japonez cu măiestrie remarcabilă, prin crearea a două zone distincte. Cockpit-ul digital orientat spre şofer este curat, practic lipsit de butoane fizice, îmbinând culori, forme şi materiale pentru a angaja mai bine conducătorul auto în ceea ce trebuie să facă – să conducă.

Pentru zona pasagerilor din spate există o ambianță mai relaxată, cu scaune individuale și o paletă de culori subtile, care fac cea mai mare parte a spațiului interior generos. https://media.flixel.com/cinemagraph/ji7vofgsgetuav4v0f1f?hd=true

Revenind la capitol tehnic, aflăm fără prea multe detalii că noul Infiniti Qs Inspiration este construit pe baza unei platforme modulare cu motoare electrice separate pe fiecare punte și o baterie sub podeaua cabinei. Ulterior, aceasta va sta la baza unei întregi familii de sedanuri şi SUV-uri, care vor fi disponibile atât cu o unitate de propulsie complet electrică, cât şi cu una hibridă numită E-POWER.

Vehicule electrice de serie marca Infiniti, bazate pe noua platforma, ar trebui să apară din anul 2021 şi primul va fi un crossover. Sedanul va apărea abia peste un an şi deocamdată este confirmat un singur loc de producţie – China.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/