(video) BMW a început şi arată producţia primelor exemplare pre-serie a modelului X7

Distribuie:
  • 67
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

BMW a decis să prezinte oficial cum are loc asamblarea noului SUV X7. Nu vorbim despre modelul de serie, ci despre câteva exemplare pre-serie!

Mai multe maşini de acest gen vor părăsi în scurt timp uzina din Spartanburg, SUA, acolo unde se produc doar modele BMW X.

Așadar, numărătoarea inversă a început şi au mai rămas douăsprezece luni până la premiera maşinii de serie, timp în care aceasta va fi supusă diferitelor încercări în condiții reale de exploatare. Exemplarele pre-serie vor fi folosite pentru omologarea noului X7, pentru teste în diferite regiuni climaterice ale globului, dar şi pentru adaptarea liniei de producţie pentru construcţia sa în masă.

Doar după ce vor fi realizate cu succes toate aceste lucruri, pe piaţă va fi lansat noul Sports Activity Vehicle – BMW X7 cu numele de cod G07.

„Suntem mândri să producem BMW X7 aici, în Spartanburg, casa modelelor noastre X. Acesta este un vehicul foarte special, iar angajații noștri așteaptă cu nerăbdare încă un membru al familiei X. Împreună cu BMW X7, un total de cinci modele BMW X vor fi exportate din Spartanburg în toate colțurile lumii”, a spus şeful uzinei americane a mărcii, Knudt Flor.

Vezi şi: (foto) Noul BMW X4 a fost văzut lângă uzina mărcii din Spartanburg, SUA

Maşinile pre-serie sunt într-o oarecare măsură identice cu prototipul X7 iPerformance din punct de vedere a designului exterior, însă totuşi sunt careva deosebiri şi acestea vor fi ascunse sub camuflaj în toată această perioadă de 12 luni.

Prin această metodă BMW doreşte să ţină departe de ochii lumii şi să nu arate înainte de vreme formele finale ale maşinii de serie.

Prezentarea modelului de serie BMW X7 va avea loc la sfârșitul anului 2018.

Vezi şi: Imagini spion: Se pregăteşte de lansare? Impunătorul BMW X7 face tururi pe Nurburgring

Indică acea suprafaţă de nuanţă albastră locul pentru o priză? Va fi noul X7 şi un plug-in hybrid?

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 67
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate