(video) Câteva autocamioane Mercedes-Benz Actros vor testa autopilotul pe o distanţă de 600 de km

Distribuie:
  • 23
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Compania Mercedes-Benz în colaborare cu proiectul olandez European Truck Platooning, au trimis în cadrul unor teste, trei autocamioane Actros dotate cu sistem autopilot, pentru a parcurge o distanţă de cel puţin 600 de kilometri. Expediţia va începe în oraşul Stuttgart şi se va încheia în Rotterdam.

Caracteristica principală al acestui sistem de condus autonom, numit Highway Pilot Connect, este cea de a conecta toate vehiculele lungi într-o coloană. Toate autocamioanele, fiind conectate între ele printr-un sistem WiFi şi dotate cu camere şi senzori, se vor putea deplasa unul după altul, la o distanţă de 15 metri, fără ajutorul şoferilor.

16A302

Scopul principal al proiectului European Truck Platooning este de a introduce pe drumurile Uniunii Europene astfel de maşini, capabile să meargă una după alta. Un astfel de stil de condus sporeşte siguranţa, micşorează locul ocupat pe carosabil de către maşini, economiseşte combustibilul şi diminuează nivelul de noxe emanate în atmosferă.

16A303

Specialiştii au calculat că o coloană formată din trei autocamioane autonome Actros măsoară doar 80 de metri, în comparaţie cu cele care nu au sistemul Highway Pilot Connect – 150 de metri. Economia de combustibil şi nivelul de noxe se poate micşora cu 10%.

Cât priveşte siguranţa sistemului, cei de la Mercedes-Benz menţionează că sistemul electronic reacţionează la condiţiile de pe drum mai rapid decât omul. Viteza de reacţie este egală 0.1 secunde, comparativ cu 1.4 secunde (reacţia omului).

Călătoria autocamioanelor Mercedes-Benz Actros se va încheia la 6 aprilie.


Distribuie:
  • 23
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

You may also like...

8 Responses

  1. Porcul spune:

    Daca apare acest Pilot Automat ma tem ca dalinobisciki vor ramiine fara de lucru la care se mai adauga si prostituatele de pe marginea drumului si motelurile.

    Va cistiga Apple dar nu va faceti griji totul va fi online si legal.

    Lumea se schimba.

    Nu ma mir daca degraba omul nu va mai avea nevoie de corp si asa ca un program va migra de pe un server pe altul in loc dintr-o tara in alta.

    Daca se intimpla si asta agriculturii nu vor mai avea pentru ce bloca drumurile.

  2. Nuric spune:

    Noi deja asistam la disparitia Presei cum nu demult am asistat la disparitia cinematografelor si mai inainte a teatrelor.

    Tot asta degraba va fi reclama.

    PAI DE UNDE VIN TOATE STIRILE?

    DIN RETELE SOCIALE!!!

    Jurnalisti foc la tufle si reprofilatiazava va mai ramas maxim 5 ani pina o sa deveniti someri.

  3. Scroafa spune:

    Ai perfecta dreptate lumea se schimba rapid.

    Ma tem ca degraba si statele vor disparea pentru ca sunt total inefective.

    Vor aparea corporatiile unde fiecare cetatean va decide ce corporatie ia seama de soarta lui.

    In asa fel si razboiele vor lua sfirsit.

    Lupta pentru teritorii va disparea insine pentru ca un oras mic ar putea hrani sute de milione de oameni ar putea trai optimal in oras fara sa distruga masiv natura.

  4. Paduki spune:

    Cu ajutorul tehnologiilor maldavenii noi vor putea trai atit sub pamint cit si in Anctartida.

  5. Betivanul spune:

    Daca sa va spun ca peste 5 ani primul moldovan va zbura pe luna no sa ma credeti.

    Dar pe luna au zburat si altii.

    Ce ar fi daca moldovenii ar trimite pe Martie un robot si ar fi primii care ar coloniza aceasta planeta?

    Daca Moldovenii vin primii atunci Martie va fi planeta Moldovenilor.

    Asa ca esti k cemu stremitsea.

  6. Marliburu spune:

    Ai dreptate

  7. Ana spune:

    da doamne prima kolonie a moldovenilor pe martie