(video) Compania IONITY a prezentat designul staţiilor de încărcare electrice care vor împânzi Europa

Distribuie:
  • 45
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Compania IONITY, fondată de BMW Group, Daimler AG, Ford Motor Company şi Volkswagen Group împreună cu Audi şi Porsche, a prezentat designul staţiilor de încărcare pentru autovehiculele electrice, care vor începe să apară în curând la marginile drumurilor magistrale europene.

Fiecare complex nu va fi amenajat într-un spaţiu închis, ci sub un acoperiş plutitor. De asemenea vor exista mai multe terminale.

Un terminal de încărcare va fi asemănător unui pilon făcut din materiale uşoare, suprafeţe fără muchii ascuţite şi vor avea o interfaţă intelectuală pentru control.

De asemenea, fiecare vor avea în vârf câte un corp de iluminat şi astfel vor putea fi recunoscute de la distanţă pe timp de noapte sau vizibilitate redusă.

În total se planifică construirea şi darea în exploatare a 400 de staţii cu terminale cu o putere de până la 350 kW. Primele 20 deja funcţionează în staţiile partenerilor Shell, Tank & Rast, OMV şi Circle K, iar până la sfârşitul lui 2018 vor apărea încă 100.

Toate lucrările se planifică a fi terminate până în 2020.

Reţeaua de staţii IONITY pregăteşte o primă infrastructură necesară electromobilelor care vor apărea începând din acest an din partea mai multor producători de maşini.

Detalii despre IONITY: BMW Group, Daimler AG, Ford Motor Company şi VW Group au deschis o reţea comună de staţii de încărcare

În prezent, cea mai mare reţea de staţii electrice din lume îi aparţine Tesla. În total se numără peste 1.130 şi pe teritoriul acestora sunt instalate 8.496 de terminale.


Distribuie:
  • 45
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate