(video) Cum să conduci pe timp de lapoviţă şi pe carosabil îngheţat. Sfaturi de la Ford

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Compania Ford a publicul un scurt material video în care a oferit conducătorilor auto câteva sfaturi despre cum trebuie să conducă în condiţii de iarnă, mai ales atunci când de sus cade lapoviţă şi carosabilul se acoperă cu gheaţă.

De exemplu, în videoclip se explică acţiunile pe care trebuie să le întreprindă orice şofer atunci când observă sau când maşina sa deja a început să derapeze.

În primul rând, Ford recomandă micşorarea vitezei pe porţiunile de drum pe care se simte un derapaj, apăsând foarte liniştit pe pedala de frână. Totodată, după posibilitate, şoferii trebuie să evite porţiunile îngheţate pe cât de posibil, asta pentru a evita pierderea controlului automobilului.

Dacă totuşi maşina a început să derapeze, compania Ford recomandă să nu fie folosită pedala de frână, ci ca volanul să fie întors în direcţia derapării. Automobilul ar trebui să oprească treptat cu ajutorul motorului.

Vezi şi: Opt sfaturi utile pentru protecţia automobilului tău pe timp de iarnă

Şoferii mai trebuie să păstreze o distanţă faţă de stâlpii cu linii de electricitate şi de copaci în timpul unei furtuni de zăpadă, să verifice şi să menţină mereu o presiune necesară în anvelope, să instaleze lanţuri pe pneuri la necesitate şi să poarte o trusă cu cabluri care va permite conectarea la acumulatorul unei alte maşini.

Vezi şi: AutoBlog.MD recomandă: 10 sfaturi simple pentru un condus în siguranţă pe timp de iarnă

Vezi şi: Trei greşeli care pot fi fatale şi pe care le ignoră 90% din şoferi în condusul pe timp de iarnă


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.