(video) Detroit 2018: Noul Infiniti Q Inspiration Concept – prima creaţie a fostului designer-şef BMW

Compania Infiniti, brand din cadrul concernului Renault-Nissan-Mitsubishi, a prezentat la Salonul Auto de la Detroit conceptul unui gran turismo numit Q Inspiration.

Noutatea vine să arate cum va arăta pe modelele de serie noul limbaj al designului, care s-a făcut sub supravegherea fostului designer-şef al BMW Karim Habib, cel care a trecut la Infiniti în vara anului 2017.

Designul exterior este unul minimalist şi în acelaşi timp unul care contribuie la aerodinamica maşinii. Barele de protecţie includ prize mari de aerisire care duc curenţii de aer spre roţi şi dedesubtul automobilului. Rezistenţa aerodinamică este redusă datorită prezenţei unor camere video compacte în locul unor oglinzi retrovizoare, dar şi a unei linii coborâte a acoperişului.

Mai mult, chiar dacă are sub capotă un motor cu ardere internă, conceptul Q Inspiration nu are o grilă tradiţională a radiatorului, dar şi nici vreo terminaţie a eşapamentului expusă la vedere.

Prin crearea lui Infiniti Q Inspiration producătorul a încercat să facă şi o nouă platformă pentru segmentul sedanurilor de dimensiuni medii. Datorită unităţii de propulsie compacte, capota este una scurtă şi mai mult spaţiu de aici a fost mutat în habitaclu.

Astfel, cei patru pasageri care pot călători într-o astfel de maşină beneficiază de o libertate impunătoare, aici contribuind şi lipsa unor montanţi centrali sau acoperişul panoramic subţire.

Habitaclul conceptului este o poveste. Datorită stilului general minimalist, totul este aranjat într-o ordine impecabilă care asigură un confort şi o plăcere la nivel vizual. La acestea se adaugă impresiile create de materialele făcute manual şi folosite acolo, precum: inserţii de mesteacăn japonez natural, piele naturală sau material textil Nishijin-ori făcut din bucăţi de hârtie aurită cu fire de mătase.

Zona dedicată şoferului şi pasagerului din dreapta sa este la fel de minimalistă. Planşa de bord este una futuristă şi localizată cât mai aproape de parbriz, în ea fiind montat un ecran digital care se întinde pe toată lăţimea. Consola centrală este alcătuită de asemenea dintr-un ecran, iar pe tunelul central există doar un levier care îşi face apariţia dintr-o suprafaţă de culoare albă.

Sistemul multimedia avansat cuprinde câte un ecran tactil individual pentru fiecare pasager. Astfel, toţi călătorii pot viziona sau asculta unul şi acelaşi conţinut, ori fiecare poate accesa personal content multimedia.

Noul Infiniti Q Inspiration Concept ascunde sub capotă un motor VC Turbo cu raport de compresie variabil, care a debutat anterior pe modelul de serie Infiniti QX50. Dacă are aceleaşi caracteristici sau nu, nu s-a anunţat.

Prototipul mai este dotat cu un sistem de pilotare automată din complexul ProPilot, care include şi un cruise control adaptiv. Datorită unui număr de radare şi camere ascunse minuţios, maşina poate rula singură pe itinerarul setat în navigaţie, dar şi să-şi menţină direcţia în ambuteiaje.

Infiniti a menţionat că acest concept a fost creat pentru a demonstra viitoarele tehnologii şi nu este de vânzare. În context, nu se cunoaşte deocamdată dacă se va transforma în vreun model de serie.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/