(video) Devel Motors a prezentat în Dubai maşina de serie cu 5007 CP şi un SUV brutal cu şase roţi

Distribuie:
  • 62
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Compania Devel Motors a prezentat la Salonul Auto de la Dubai versiunea de serie a hipercarului Devel Sixteen. Maşina a primit un design exterior diferit de cel al prototipului său și un motor unic – o unitate V16 de 12.3 litri, cu patru turbine, care produce 5.007 de CP și 5.150 Nm de cuplu!

La baza hipercarcarului se află o construcţie monococă, care stă pe o ramă din aluminiu şi de care sunt atașate panourile caroseriei din fibră de carbon. Spre deosebire de prototip, versiunea de serie are mai multe linii desenate frumos la exterior, iar terminaţiile masive ale eşapamentului, care amintesc de cele ale unui avion de vânătoare, sunt acum ascunse parţial de caroserie.

Automobilul super sport va dispune de un sistem de control al motorului cu trei moduri de limitare a puterii: de 1.200, 2.500 și 5.007 de CP, o suspensie cu amortizoare cu rigiditate variabilă și sistem de mărire a gărzii la sol.

Producătorii afirmă că Devel Sixteen este cel mai puternic şi cel mai rapid automobil din lume, având nevoie de doar 1.8 secunde pentru a atinge o viteză de 100 km/h, pe când cea maximă ar fi de 560 km/h!

Devel a implicat în dezvoltarea acestei mașini compania italiană Manifattura Automobili Torino, care a participat anterior la construcția hipercarului SCG 003 și a recent prezentatului Apollo Intensa Emozione.

Mai multe detalii despre când vom putea vedea performanţele autentice ale modelului, preţul unui exemplar şi câte maşini vor fi făcute în total, deocamdată nu se cunosc.

În cadrul aceluiași eveniment auto, Devel Motors a prezentat prototipul unui SUV ciudat cu șase roți, numit Devel Sixty şi care costă 450.000 de dolari.

Producătorul nu a oferit nici o informație tehnică, însă se știe că este echipat cu punţi de tip portal, un sistem automat de umflare a anvelopelor și un habitaclu cu șase locuri. De asemenea, ştim că Devel Sixty este o modificaţie „civilă” a unui SUV militar.

Vezi neapărat: Concurs AutoBlog.MD: Punem la bătaie un set de anvelope de iarnă pentru mașina ta!


Distribuie:
  • 62
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate