(video) Donald Trump a venit cu limuzinele sale blindate la summitul cu Kim Jong Un. Dar ultimul?

Un eveniment istoric va avea loc mâine în statul asiatic Singapore – prima întâlnire a unui preşedinte american cu unul nord-coreean în cadrul unui summit. Donald Trump şi Kim Jong Un au ajuns deja acolo acum câteva ore, fiecare cu transport propriu şi bine protejat.

Preşedintele american a sosit în Singapore cu avionul prezidenţial Air Force One, iar mai devreme a aterizat în mod tradiţional o aeronavă Boeing C-17 Globemaster III. Aceasta din urmă a transportat toate maşinile Serviciului Secret, inclusiv cele două exemplare ale limuzinei Cadillac One.

https://youtu.be/YDJh8ba5YNY

Amintim că o astfel de limuzină are o greutate de peste opt tone, o lungime de peste 5.5 metri, uşi cu un blindaj de peste 15 cm grosime şi geamuri blindate cu o grosime de 12 cm. Automobilul este capabil să reziste la atacuri balistice şi chimice. La bord se poate găsi şi sânge de rezervă cu aceeaşi grupă ca şi cea a preşedintelui, în cazul în care acesta ar putea fi rănit.

Vezi şi: (foto) Ştiai asta? Iată cum sunt transportate în alte ţări limuzinele blindate ale preşedintelui SUA

De cealaltă parte, preşedintele Coreei de Nord Kim Jong Un ar fi ajuns în Singapore cu un avion închiriat din China, la fel şi pentru maşinile Serviciului de Pază. Spre deosebire de maşina lui Trump, acesta are o limuzină mai “discretă”, dar de asemenea blindată – Mercedes-Benz S 600 Guard Pullman (W221).

O altă maşină însoţitoare, parte a escortei, este şi un sedan rar cu ampatament alungit Maybach 62 Guard! Automobilul blindat este înzestrat cu un propulsor V12 care produce peste 550 de CP.

Pe lângă maşini, pentru protecţia preşedintelui Kim Jong Un se apelează şi la o practică ciudată. Atunci când limuzina prezidenţială rulează la viteze mici, un număr de 12 bodyguarzi însoţesc maşina în pas alergător!

Anterior, aceeaşi metodă de asigurare a protecţiei a fost utilizată şi la întâlnirea preşedinţilor celor două Corei.

Vezi şi: (video/update) S-a renunţat la SUV-urile G-Glass? Escorta prezidențială rusească a fost actualizată

Vezi şi: (video) O şoferiţă a fost cât pe ce să intre în cortegiul preşedintelui SUA Donald Trump

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/