(video) Echipa nouă-veche de Formula 1, SportPesa Racing Point, şi-a prezentat maşina cu motor Mercedes-AMG

Distribuie:
  • 4
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Prezentarea echipei de Formula 1, SportPesa Racing Point, s-a promis a fi cea mai intrigantă din noul sezon, dar totuşi surprize mari nu s-au văzut. Anul trecut, echipa, cunoscută sub denumirea de Sahara Force India, şi-a schimbat atât proprietarii, cât și numele, dar toate acestea s-au întâmplat în timpul campionatului fără un mare „tam-tam”.

Interesant este că prezentarea primei mașini a noii echipe a avut loc acum câteva ore tocmai în Toronto, Canada, chiar înainte de startul unei noi ediţii a Canadian International Auto Show, iar pentru cei care nu au putut asista la eveniment a fost organizată o transmisiune online.

Mulți au fost încrezători că echipa şi-ar schimba numele în unul complet nou, însă nu a fost să fie. Racing Point se numea iniţial compania care se ocupa de colectarea acţiunilor de la Force India. Noii proprietari au încercat între timp să-şi găsească sponsori importanţi precum Brabham sau Lola, însă aşa şi nu s-a ajuns la un acord.

În prag de un „default”, cu doar trei săptămâni înainte de prezentarea de acum câteva ore, echipa a semnat un contract cu un partener titular – compania de pariuri SportPesa, care are la rândul său printre proprietari invenstitori din Kenya şi chiar Bulgaria, pentru ca în cele din urmă denumirea nouă şi completă a echipei să fie SportPesa Racing Point F1 Team.

Cooperarea cu sponsorii de la BWT va continua şi în acest sezon, astfel încât monoposturile vor păstra culoarea principală roză a brandului german, în combinaţie cu accente albastre ale SportPesa.

Piloţii care vor conduce monoposturile echipei în acest sezon sunt:

  • Sergio Perez, un mexican în vârstă de 29 de ani, care a venit în Formula 1 din 2011, ca membru al echipei Sauber, din 2013 al McLaren, iar din 2014 până în prezent al Force India şi respectiv Racing Point. Anul trecut a ocupat locul 8 în clasamentul general al piloţilor.
  • Lance Stroll (din stânga), un canadian în vârstă de doar 20 de ani, care a venit în Formula 1 în anul 2017. Timp de două sezoane a fost membru al echipei Williams, iar anul trecut s-a clasat la sfârşit de sezon pe locul 18.

Iată caracteristicile monopostului RP19, cu motor şi cutie Mercedes-AMG:

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 4
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate