(video) Eficienţa sistemului de frânare automată de pe camioanele Volvo. Iată cum i-a salvat viaţa unui copil

Distribuie:
  • 118
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Nu toate sistemele de siguranţă şi asistenţă prezente pe maşinile moderne pot fi utile pentru şofer în una şi aceeaşi măsură, însă iată că sistemul de acţionare automată a frânelor este unul benefic şi îl recomandăm pentru fiecare.

Anume un astfel de sistem a contribuit la salvarea vieţii unui elev care a trecut strada printr-un loc neregulamentar.

Vezi şi: (video) Moment emoţionant. Volvo Trucks i-a adus unui copil cea mai mare maşină pusă vreodată într-o cutie

Copiii, cu părere de rău, nu sunt mereu atenţi şi uită deseori de regulile de traversare a străzii. Printre aceştia se numără şi un elev care a coborât dintr-un autobuz împreună cu alţi colegi, la marginea unui drum dintr-o localitate norvegiană.

Băiatul a fost cât pe ce să ajungă sub roţile unui camion Volvo, asta dacă nu-i funcţiona la timp sistemul AEB (automatic emergency braking).

Este bine că elevul însuși, când a văzut mașina imensă că se apropie, a alergat înainte, dar nu și-a pierdut capul și nu s-a oprit pe loc de frică. În general, slavă Domnului că incidentul nu a avut consecințe grave, însă şoferul camionului la sigur s-a speriat de moarte.

Vezi şi: (video) Şoferul unui camion Volvo frânează brutal pentru a evita un accident

Vezi neapărat: Concurs AutoBlog.MD: Punem la bătaie un set de anvelope de iarnă pentru mașina ta!

În context, menţionăm că în prezent, în cadrul Comisiei Europene se discută despre obligarea producătorilor auto de a introduce în produsele lor din 2020, drept dotare standard, sistemul de frânare automată.

Vezi mai multe: Şase dotări obligatorii pe care toate maşinile noi vândute în Europa le-ar putea avea din 2020


Distribuie:
  • 118
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate