(video) GENEVA 2018: Premieră mondială – Toyota GR Supra Racing Concept

Distribuie:
  • 1
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

GR Supra Racing Concept își face debutul mondial la Salonul Auto de la Geneva, revigorând numele și spiritul celui mai celebru model al Toyota și demonstrând angajamentul acestora de a readuce modelul Supra înapoi pe piață. De asemenea are menirea de a ne oferi o idee despre cum va arăta în viitor versiunea sa stradală și cea de curse.

Mașina compactă cu doua uși, dezvoltată de către subdiviziunea sportivă a mărcii – Gazoo Racing, are compartimentul motorului în partea din față şi tracțiune spate. Alte informații despre caracteristicile dinamice nu au fost dezvăluite.

Barele de protecție, splitter-ul, difuzorul, pragurile, capota, oglinzile laterale și spoilerul din spate sunt fabricate din materiale compozite, în timp ce parbrizul și geamurile laterale din plastic.

Dimensiunile îi sunt de: 4.574 x 2.048 x 1.230 x 2.470 mm în lungime, lăţime, înălţime şi ampatament respectiv.

Toyota GR Supra Racing Concept a fost echipat cu jante pentru curse BBS care au un punct de fixare unic, anvelope sport Michelin, mecanisme de frânare Brembo și sistem de evacuare sport. Șasiul conceptului are o suspensie frontală și spate coborâtă, fiind folosite componente originale.

În habitaclu sunt instalate scaune sport, un volan detașabil, o cuşcă de protecţie şi un sistem anti incendiu. Panourile ușilor, dar şi alte elemente sunt decorate cu fibră din carbon.

Deocamdată Toyota ne motivează să mai aşteptăm puţin pentru că în cel mult un an va lansa modelul de serie, noua generaţie Supra, care va putea fi cumpărată de oricine. De asemenea a anunţat că GR Supra Racing Concept va apărea în simulatorul video Gran Turismo Sport prin luna aprilie a acestui an.

Vezi şi: (foto) Noua Toyota Supra vine la Salonul Auto de la Geneva? Primul teaser şi cele mai noi detalii

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 1
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate