(video) GENEVA 2019: Premieră mondială – Noul Piëch Mark Zero, maşina făcută de feciorul lui Ferdinand Piëch

Distribuie:
  • 14
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Piëch Automotive – astfel se numește noua companie producătoare de mașini fondată de Anton Piëch, fiul celebrului Ferdinand Piëch (fostul preşedinte al grupului VW şi unul dintre nepoţii lui Ferdinand Porsche, cel despre care se zvoneşte că ar fi cumpărat unicul Bugatti La Voiture Noire), și colegul său Rea Stark Rajcic. Primul rod al muncii lor este o mașină extraordinară și foarte frumoasă, numită Mark Zero și prezentată la Salonul Auto de la Geneva.

Anton Piëch (stânga) şi Rea Stark Rajcic (dreapta)

Dimensiunea noului coupe este foarte aproape de modelul Porsche 911 din seria 992: este cu 87 mm mai scurt (4.432 mm), cu 9 mm mai lat (1.991 mm) și cu 50 mm mai scund (1.250 mm). Aici trebuie să amintim de o declarație de-a lui Anton Piëch, de dorința de a face o mașină care este mai perfectă decât un 911 obișnuit.

Cu toate acestea, proporțiile lui Mark Zero sunt altele, cu un ampatament în care scaunele sunt mișcate maxim spre spate împreună cu toată cabina, iar capotă lungă este un semn că în viitor se va putea ascunde și un motor cu ardere internă.

La momentul de față, Piëch Mark Zero este un vehicul electric cu două motoare sincron pe puntea spate (unul pentru fiecare roată) și un altul asincron pe puntea din față. Puterea fiecărui motor electric este de 204 CP, deși randamentul maxim al sistemului încă nu a fost anunţat (poate să fie 612 CP sau o cifră mai mică). Se ştie însă că o astfel de maşină poate să accelereze de pe loc şi până la 100 de km/h în 3.2 secunde, în timp ce viteza maximă poate urca până la 250 de km/h.

Grila largă a radiatorului este necesară pentru a răci bateria. Aceasta a fost livrată pentru Mark Zero de către compania germano-chineză Desten. Se spune că o astfel de baterie se încălzește foarte puţin în timpul funcționării, astfel încât nu este nevoie de un sistem complex și greu de răcire cu lichid.

Piëch Mark Zero cântărește 1.800 kg, cu 235 de kg mai multe decât un nou Porsche 911 Carrera 4S cu 450 de CP şi tracţiune integrală.

Apropo, aceleași seturi de baterii se află în tunelul central și deasupra axei spate, soluţie care împarte mai bine greutatea între punţi şi o echilibrează, dar şi o face să simuleze avantajele oferite de un automobil sportiv cu motor poziţionat central. Capacitatea totală a acumulatorului nu a fost anunţată, însă iată autonomia poate ajunge până la 500 de km calculaţi în ciclu WLTP. Mai interesant este că aceste seturi de baterii au o densitate de putere de peste 1.600 Wh/kg şi pot fi reîncărcate rapid de la 0 la 80% în doar 4 minute şi 40 de secunde!

În acest sens, Piëch Mark Zero va deţine o vreme recordul, însă de menţionat că o astfel de încărcare rapidă va putea fi asigurată doar prin staţiile unui alt partener germano-chinez, compania Qingdao TGOOD Electric Co. În plus, dezvoltatorii promit că bateria poate avea o durată de „sănătate” sporită: vor fi necesare 5.000 de cicluri de încărcare/descărcare înainte ca a sa capacitate să scadă până la 80%.

Anton Piëch şi Rea Stark Rajcic asigură că platforma modulară creată de aceştia va permite actualizarea cu timpul, atât a componentelor software, cât și a unora hardware. În opinia lor, cei care vor dețin autoturisme Piëch vor avea parte de o istorie lungă şi o experienţă unică, dincolo de moda stabilită actual pe piață.

Coupeul Mark Zero este gata pentru producţie, însă acum oamenii de afaceri încă mai caută un partener de nădejde care să se ocupe de asta.

După un coupe cu două locuri lansat în producţie, Anton Piëch intenționează să arate o versiune cu patru locuri a acestui automobil, dar şi un crossover sport. Eventuala apariţie a unei decapotabile şi a unui pick-up nu este exclusă.

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 14
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...