(video) În fiecare raion din Moldova ar trebui să existe câte cel puţin o astfel de autospecială

Distribuie:
  • 46
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Şi în ţara noastră pot avea loc incendii de vegetaţie din cauza temperaturilor extreme actuale, iar această autospecială a fost construită anume pentru a le lichida. Printre altele, ar putea fi folosită şi pentru intervenţii în situaţii excepţionale care se pot întâmpla în localităţi care nu sunt supra populate, cum sunt aceleaşi sate moldoveneşti.

Este nouă, modernă şi eficientă, unde mai pui că se poate deplasa şi prin off-road extrem.

Vezi şi: (video) Cum se curăţă căile ferate finlandeze de nămeţi? Corect, cu ajutorul Mercedes-Benz Unimog

Acest model Unimog U 5023 a fost construit la comanda specială a unei brigăzi de pompieri voluntari, care operează în partea de nord a celebrei Păduri Negre din Germania. Autospeciala este echipată cu un motor diesel OM 934 Bluetec 6, cu patru cilindri şi un volum de 5.132 cm³, care produce 231 de CP şi un cuplu maxim de 900 Nm.

Garda la sol de aproape jumătate de metru (45 cm) și prezenţa unui sistem de tracţiune integrală îi permite maşinii de 14.5 tone să depăşească orice obstacol în drum spre zona în care se cere intervenţii, cea cuprinsă de flăcări.

Pe șasiul său este instalat un rezervor de apă cu un volum de 4.000 de litri, precum și un alt rezervor de 500 de litri pentru spumă anti incendiară. Capacitatea pompei centrifuge este de 3.000 l/min. Aceste caracteristici îi permit să se descurce rapid cu un incendiu, chiar dacă cel mai apropiat hidrant este la câţiva kilometri sau eventual până va ajunge o altă maşină.

Vezi şi: (video) EarthCruiser Explorer XPR440 – casa pe roţi care te poate duce până la capătul lumii

Vezi şi: (foto) Mercedes-Benz lansează Unimog U 323. Un camion ideal pentru serviciile municipale

Este necesar de menţionat că un echipaj care merge într-o misiune cu o astfel de maşină poate fi format numai din trei pompieri, inclusiv şoferul, asta pentru că în spatele cabinei nu există un compartiment suplimentar pentru pasageri. Cu toate acestea, autospeciala cu stea în frunte nu este deloc ieftină: costă cel puţin 300.000 de euro.

Totuşi, considerăm că astfel de maşini ar trebui să existe cel puţin câte un exemplar în fiecare raion din ţara noastră. Datorită construcţiei robuste, deplasarea la faţa locului incidentelor se va putea realiza mai rapid, indiferent de starea drumurilor, unde mai pui că ar putea merge şi pe drumuri de ţară.

Vezi şi: (foto) Apariţie rară pe drumurile din ţară. A fost observat un Mercedes-Benz Unimog


Distribuie:
  • 46
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •