(video) Lamborghini Aventador S a ieşit cu forţe proaspete şi dotări noi din atelierul Novitec Torado

Distribuie:
  • 5
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

În mâinile băieţilor de la atelierul german de tuning Novitec Torado, subdiviziune a companiei Novitec Group care se ocupă doar de modificarea maşinilor mărcii italiene, a ajuns în sfârşit noul Lamborghini Aventador S.

Specialiştii au mărit puterea motorului natural aspirat, au modificat aspectul mașinii făcându-l mai agresiv, i-au îmbunătățit suspensia și şi-au mai pus amprenta prin propriile sisteme de evacuare a gazelor de eşapament.

Aşadar, pentru că un motor natural aspirat nu prea poate fi modificat să producă un număr suplimentar şi impunător de CP sau Nm, Novitec Torado a găsit să mărească cifrele prin realizarea a două tipuri de eşapament cu terminaţii diferite.

Unul este din oţel inoxidabil, iar al doilea dintr-un aliaj folosit în Formula 1, numit Inconel. Acesta din urmă cântărește cu 21 de kilograme mai puțin decât cel standard.

În dependenţă de tipul eşapamentului pentru care se optează, numărul de CP poate creşte cu 23, iar cel al Nm cu 42. În total se anunţă 763 CP şi 732 Nm de cuplu, cu ajutorul cărora acceleraţia se face mai rapid cu o zecime de secundă (2.8 secunde), dar viteza maximă a rămas limitată la 350 de km/h.

Opţional eşapamentele pot fi comandate cu nişte clapete active pentru mărirea intensităţii sunetului produs şi de asemenea pentru o supra taxă cu butoane de control al acestora din habitaclu.

Vezi și: (foto) Rachetă fără acoperiş. Iată ce a făcut Novitec Torado dintr-un Aventador SV Roadster

Cei de la Novitec Torado au mai modificat kitul exterior aerodinamic cu elemente şi prize de aer suplimentare, toate testate într-un tunel aerodinamic pentru a-şi îndeplini mai eficient menirea. Componentele pot fi vopsite în culoarea caroseriei, o culoare contrastantă sau pot rămâne din fibră de carbon.

În acest sens s-a reproiectat bara de protecţie frontală, pragurile, capota, corpurile oglinzilor retrovizoare, canalele laterale de aerisire a motorului, bara de protecţie posterioară cu un nou difuzor şi altele. De asemenea a apărut un nou spoiler fixat din carbon, care nu încurcă în vreun fel eleronului activ.

Jantele NOVITEC NL3 au fost confecţionate la comandă de Vossen şi măsoară câte 20/21 de inci pe faţă şi spate respectiv. Pot fi vopsite în 72 de culori diferite, iar suprafeţele pot fi lustruite sau perforate. Anvelopele sunt P-Zero de la Pirelli şi măsoară 255/30 ZR 20 – 355/25 ZR 21.

Vezi și: (video) Lamborghini Aventador LP750-4 SV primeşte un camuflaj şi jante Vossen de la Novitec Torado

Vezi şi: (foto) DMC este primul atelier de tuning care prelucrează noul Lamborghini Aventador S

Pentru a oferi modelului Aventador S o manevrabilitate și un aspect mai dinamic, Novitec Torado poate modifica de asemenea suspensia maşinii sport cu tracţiune integrală. Pe de o parte, compania oferă arcuri sportive calibrate pentru suspensia originală, care fac înălţimea să coboare cu 30 de milimetri. Ca alternativă, se pune la dispoziţie o nouă suspensie din aluminiu, care nu poate fi doar reglată în înălțime, ci şi mai are amortizare reglabile individual.

Novitec Torad mai spune că a intervenit şi în habitaclu, chiar dacă nu a afişat imagini de acolo. Numeroase inserţii din fibră de carbon sunt prezente de la consola centrală și până pe panourile uşilor, inclusiv de la mânerele ușilor până la rama panoului de bord. Printre alte opţiuni de personalizare se numără un habitaclu tapiţat integral cu piele şi Alcantara în orice culoare dorită, dar şi praguri iluminate.

Preţul tuturor lucrărilor se discută individual cu fiecare client în parte.

Vezi şi: (video) Cel mai frumos tuning pentru Lamborghini Aventador SV vine de la Novitec Torado

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 5
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate