(video) Lewis Hamilton a câştigat în Brazilia. Cursa a impus 5 ieșiri a Safety Car-ului și două steaguri roșii

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lewis Hamilton a scris istorie după victoria obținută în Marele Premiu al Braziliei. Este al 52-lea triumf în Formula 1 pentru britanic, care îl depășeste astfel pe Alain Prost și urcă pe locul 2 în clasamentul tuturor timpurilor.

Hamilton a plecat din pole position și a condus de la un capăt la celălalt un Grand Prix dificil, în care ploaia a indus 5 ieșiri de Safety Car și două steaguri roșii, durata totală depășind 3 ore.

Nico Rosberg păstrează prima șansă la titlul mondial, terminând pe 2 și plecând spre finala din Abu Dhabi, de peste 2 săptămâni, cu 12 puncte avantaj la general.

Germanul trebuie să încheie pe podium în cazul în care Hamilton va câștiga a 4-a cursă consecutivă în sezon și va intra în premieră în posesia titlului mondial.

Podiumul de pe Autodromo Jose Carlos Pace a fost completat de Max Verstappen, care a făcut o cursă de recuperare fantastică de pe locul 15, terminând pe locul 3 ce i-a fost refuzat de altfel etapa trecută, în Mexic.

Grand Prix-ul Braziliei a însemnat și ultima cursă acasă pentru Felipe Massa, care a abandonat în urma unei ieșiri în decor și mai apoi nu și-a putut stăpâni lacrimile în brațele soției.

Vezi mai multe: Veste proastă pentru fani. Un pilot Formula 1 anunţă că părăseşte competiţia după sezonul actual

Finala sezonului va fi peste două săptămâni, pe circuitul Yas Marina pe care în ultimii doi ani au câștigat atât Hamilton, cât și Rosberg.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.