(video) Lewis Hamilton a devenit campion mondial de Formula 1 pentru a patra oară în carieră

Distribuie:
  • 9
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Pilotul britanic Lewis Hamilton, membru al echipei Mercedes-Benz, a obţinut cel de-al patrulea titlu de campion mondial în Formula 1 din cariera sa. Asta chiar dacă în Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului a ajuns la finiş pe locul 9.

Vezi neapărat: Concurs AutoBlog.MD: Punem la bătaie un set de anvelope de iarnă pentru mașina ta!

Astfel, Hamilton i-a egalat în clasamentul absolut pe Alain Prost şi Sebastian Vettel, ambii cu câte patru trofee câştigate.

Sebastian Vettel nu mai are şanse matematice deoarece diferenţa de puncte a ajuns la 56.

*Menţiune: Pentru că videoclipurile din articol sunt protejate de drepturi de autor, acestea pot fi vizualizate doar pe Youtube şi nu direct de pe blog. Însă un click merită pentru a vedea cele mai tari momente ale cursei!

Startul de pe Autodromul Hermanos Rodriguez a fost unul problematic. În primul viraj, Max Verstappen l-a obstrucţionat pe Sebastian Vettel, iar olandezul a urcat la conducere.

În virajul 3, Vettel şi Hamilton s-au atins, iar după alte câteva momente ambii au dispărut pe linia boxelor. Vettel a schimbat aripa faţă şi pneurile, Hamilton doar pneurile. Cei doi s-au întors pe ultimele poziţii şi de acolo a început cursa de recuperare.

Pentru a lua titlul, Hamilton avea nevoie de un loc 5 dacă Vettel câştiga sau de un loc 9 dacă adversarul său sosea al doilea.

Vettel a avut un ritm de cursă mult mai bun, însă efortul său l-a dus doar pe locul 4. Hamilton a riscat în multe momente şi cu trei tururi înainte de final, a avut parte de un ultim incident cu Fernando Alonso.

Lewis Hamilton a încheiat al nouălea şi le-a adus celor de la Mercedes al patrulea titlu mondial consecutiv la piloţi. Amintim că echipa Mercedes-Benz a mai obţinut şi Cupa Constructorilor din acest sezon.

 

Ce ţine de Marele Premiu al Mexicului, cursa a fost câştigată de cel mai tânăr pilot, Max Verstappen (Red Bull), ajuns la cea de-a treia victorie din carieră şi a doua din sezonul 2017. Verstappen a fost urmat pe podium de Valtteri Bottas şi Kimi Raikkonen.

Următoarea etapă din Formula 1 va fi în Brazilia, peste două week-end-uri.

GALERIE FOTO:

Sursă: Digisport


Distribuie:
  • 9
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate