(video) Made in Moldova. Un tânăr a modificat un Peugeot astfel încât să poată fi condus de persoane cu dizabilităţi

Ziş şi făcut! Adrian Vlas, un tânăr inginer originar din Hânceşti, a pus proiectul AVAI pe roţi, după ce l-a anunţat încă acum câţiva ani. Acesta a prevăzut modificarea unui automobil compact pentru a putea fi condus de o persoană cu dizabilităţi, care, de regulă, se deplasează într-un scaun cu rotile.

Prezentarea maşinii a avut loc în seara zilei de marţi, 5 iunie, la Chişinău. Tot acolo i-au fost înmânate cheile viitorului şofer Alexandru Gomaniuc, un tânăr la fel din orașul Hâncești, țintit în scaun cu rotile de mai bine de 10 ani, cel pentru care a şi fost făcută unitatea de transport.

Automobilul care stă la baza proiectului este un hatchback Peugeot 1007, făcut în colaborare cu casa italiană Pininfarina în 2005 şi care are două uşi glisabile pe lateral. Sub capotă a fost păstrat benzinarul de 1.4 litri, care produce 75 de CP şi 118 Nm de cuplu. Cutia de viteze este automată. Viteza maximă i-a fost coborâtă şi limitată de la 165 la 120 de km/h.

În afară de platforma care a fost încorporată în habitaclu şi care poate fi controlată de la distanţă, Adrian Vlas a mai modificat volanul şi a realizat o manetă care să răspundă de acceleraţie/frânare.

Iată un reportaj mai detaliat despre proiectul AVAI şi visul lui Adrian Vlas, realizat în 2017 de jurnaliştii Radio Europa Liberă.

Acum, visul lui Adrian Vlas este ca să poată găsi investitori care să-l ajute să construiască în masă astfel de platforme care să poată fi incorporate la nevoie în mai multe modele de automobile, acasă, în Moldova. Chiar astăzi, tânărul îşi prezintă proiectul AVAI şi maşina în cadrul Conferinței Internaționale în Concepte Avansate de Inginerie Mecanică ACME, organizată la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași, acolo unde şi-a făcut studiile.

Totodată, acesta a dat curs unei invitaţii şi va pleca peste câteva zile în Statele Unite ale Americii, acolo unde va purta discuţii cu potenţiali investitori.

Doritorii de a oferi un suport financiar pot accesa această platformă internațională de crowdfunding.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/