(video) Maşini care fac imposibilul. Vezi cum se urcă pe stânci cu o declivitate foarte mare

O maşină dedicată exclusiv off-road-ului trebuie să fie capabilă să facă faţă oricărei încercări, fie că trebuie să treacă prin ape, prin noroi, ori să urce pe rampe sau să meargă pe suprafeţe stâncoase. Iată că băieţii de la Jeepfreeks, a căror deviză este “călătoria nu are sfârşit”, au reuşit să-şi construiască câteva astfel de maşini care pot trece pe oriunde.

FOTO: facebook.com/Jeepfreeks41

Fiind bazate pe modele americane Jeep, tot-terenurile au o gardă la sol impunătoare, o suspensie specială, un sistem de tracţiune integrală, anvelope robuste care sunt greu de deteriorat, troiluri, etc. Toate împreună contribuie la deplasarea prin locuri în care nu toate SUV-urile de serie s-ar putea descurca.

Doar primul filmuleţ din acest articol, în care un Jeep Grand Cherokee urcă pe o rampă naturală cu declivitate de vreo 60-70 de grade, postat ieri 2 aprilie 2017, a fost urmărit de peste 13 milioane de internauţi şi a fost distribuit de peste 300.000 de ori.

Cel din spatele volanului putea vedea doar cerul, însă a fost îndrumat de gesturile unui bărbat care a stat în vârf.

Vezi şi: (video) Un Mercedes-Benz W140 transformat într-un „SUV” cucereşte spectaculos off-road-ul

Iată ce poate face şi un Jeep Wrangler care are o suspensie pregătită special pentru off-road şi nişte anvelope cu presiune joasă.

Vezi şi: (video) Off-road-ul nu îl poate „ucide”. Iată de ce este capabil un Mercedes-AMG G63

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/