(video) Moldova: De câte secunde a avut nevoie un Audi A8 pentru a scoate o maşină care a derapat în decor

Distribuie:
  • 241
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Sistemul de tracţiune integrală este o dotare dorită şi utilă pe orice maşină pe care este disponibilă. Unul dintre ele îl dezvoltă compania Audi tocmai de la începutul anilor 1980 şi chiar a făcut din el un sub-brand – quattro.

Eficienţa anume a unui astfel de sistem a fost demonstrată chiar acum câteva ore pe un drum din Pănăşeşti, raionul Străşeni. Un sedan Audi A8, care era cândva vârf de gamă al constructorului german, a arătat că nu întâmpină probleme pe drumuri prost curăţate şi că posesorul unui astfel de automobil mai poate oferi o mână de ajutor nevoiașilor.

S-a întâmplat că o maşină de model Mazda a derapat şi la dus pe conducătorul său în decor, într-o râpă. În locul salvatorilor, şoferul sedanului german a decis să-l ajute pe celălalt bărbat cu tractarea. Operaţiunea s-a încheiat în mai puţin de 10 secunde.

Vezi situaţii similare care s-au întâmplat la începutul acestui an:

(video) Eroul din Chişinău. Cum ieri şoferul unui G-Class a tractat singur vehicule grele, în total peste 100 de tone

(video) Încă un şofer cu un SUV Toyota a fost filmat tractând un camion, dar deja prin capitală

Am testat eficienţa unui sistem quattro pe zăpadă moldovenească: (video) Test Drive: Audi RS Q3 quattro

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video pe pagina noastră de Facebook, pe blog la secţiunea Contact sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire!


Distribuie:
  • 241
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate