(video) Muzeul Mercedes-Benz vinde o replică funcțională a primului automobil. Iată cât costă

Distribuie:
  • 9
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Subdiviziunea All Time Stars a companiei Mercedes-Benz, care se ocupă de restaurarea, întreţinerea şi inclusiv vânzarea automobilelor clasice, vinde o replică a primului automobil.

Autovehiculul este o copie exactă a celui pe care Karl Benz l-a arătat lumii acum 135 de ani în urmă şi pentru care a primit o patentă.

Potrivit datelor istorice, carul cu trei roţi auto propulsat al lui Benz, cunoscut sub denumirea Patent-Motorwagen, a fost primul automobil în adevăratul sens al cuvântului. Maşina era pusă în mişcare de un motor cu ardere internă.

Propulsorul era poziţionat în partea posterioară a carului şi avea doar un cilindru poziţionat orizontal. Volumul era de 954 centimetri cubi. Puterea generată anunţată era de 2/3 dintr-un cal putere la 250 de rotaţii per minut. Tracţiunea era asigurată de roţile spate printr-un lanţ, iar în locul unul volan exista o manetă.

Viteza maximă pe care o putea dezvolta era de 16 km/h.

Vezi şi: (foto) Muzeul Mercedes-Benz vinde un SLR McLaren 722 S. Preţul „i-a prins la grăsime” cât a stat acolo

În anii 2001-2002, germanii din Stuttgart au construit câteva copii ale primului automobil pentru muzee şi diverse expoziţii. Toate sunt complet funcţionale şi pot fi folosite pentru deplasare. Exemplarul în cauză se află în muzeul Mercedes-Benz, a fost asamblat în anul 2002 şi nu are un parcurs.

Preţul automobilului l-am aflat după ce l-am solicitat acum o săptămână: 151.000 de euro cu TVA inclus!

Modelul original a fost construit în doar trei exemplare, iar unicul care mai există şi astăzi este expus la Muzeul Tehnicii din Munchen.

Vezi şi: (foto) Se împlinesc 133 de ani de la apariţia primului automobil. Citeşte istoria vehiculului

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 9
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate