(video) Nissan GT-R50 by Italdesign: Iată-i designul final, preţul şi numărul limitat de exemplare

Distribuie:
  • 10
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Veşti bune din Yokohama, Japonia. Nissan ne confirmă astăzi că prototipul GT-R50 făcut în colaborare cu Italdesign se transformă într-un model de serie, ce-i drept fiind limitat la doar 50 de exemplare. De asemenea, anunţă că a deschis oficial cărţile de comandă şi ne arată primele imagini cu designul final al automobilului.

Exteriorul mașinii este practic neschimbat faţă de cel al prototipul prezentat pentru prima data în luna iulie la Goodwood Festival of Speed. Preţul acestui GT-R cu 720 de CP şi 780 Nm de cuplu, tunat de băieţii de la NISMO, începe de la 990.000 de euro fără taxe şi opţiuni.

Nissan a colaborat cu atelierul de caroserii Italdesign, cu sediul la Torino, pentru a crea maşina care este bazată pe cele mai noi modele Nissan GT-R NISMO, pentru a fi un semn de aducere aminte despre aniversarea GT-R de 50 de ani în 2019 şi cea de jumătate de secol de la crearea Italdesign (în 2018).

Dacă prototipul supercarului era finisat la exterior într-o culoare gri specială, cu accente aurii, clienţilor li se va pune la dispoziţie şi alte culori la alegere. De asemenea, vor putea alege culori şi pachete interioare după propriul gust. Fibra de carbon şi Alcantara se vor găsi din abundenţă.

Printre alte deosebiri vizibile, dintre maşina de serie şi prototip, se numără nişte oglinzi retrovizoare de dimensiuni normale, un panou de bord parţial digital, un sistem multimedia cu ecran pe consola centrală, un panou al unui sistem de climatizare şi altele.

Vezi şi: (video) GENEVA 2018: Premieră mondială – Noul Zerouno Duerta este un Audi R8 exclusiv

În plus față de Goodwood, prototipul GT-R50 şi-a făcut apariții între timp la Spa-Francorchamps din Belgia, Rolex Monterey Motorsports Reunion în SUA și la Nissan Crossing din cartierul Ginza din Tokio. Acesta se prezintă chiar astăzi la Nissan Gallery din Yokohama.

„Reacția fanilor Nissan din întreaga lume și potențialii clienți ai modelului GT-R50, toate au depășit cu mult așteptările noastre. Cele 50 de mașini care sărbătoresc 50 de ani de GT-R și 50 de ani de la fondarea Italdesign, vor aduce un tribut adus ingineriei Nissan și bogatului patrimoniu al mașinilor sport pentru o lungă perioadă de timp”, a declarat Bob Laishley, directorul global al programului de mașini sportive la Nissan.

Clienții care doresc să dețină un GT-R50 pot să înceapă prin a vizita site-ul www.GT-R50.nissan și să ia legătura cu Italdesign pentru a-și crea propria mașină personalizată. Livrările vor începe în 2019 și vor continua până în 2020.


Distribuie:
  • 10
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate