(video) Noul Audi e-tron a ajuns pe pământ american şi producătorul a dezvăluit cum poate frâna

Distribuie:
  • 6
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Câteva săptămâni au mai rămas până la premiera primului SUV electric de serie marca Audi. Evenimentul va avea loc în Los Angeles, însă până atunci mai multe prototipuri preserie au fost duse pentru încă careva teste pe drumul montan de la Pikes Peak.

Renumitul traseu din statul american Colorado a fost ales şi pentru a arăta cât de bun este sistemul de recuperare a energiei pe care îl are noul e-tron.

Aflăm că sistemul de recuperare a energiei de pe noul SUV Audi va fi capabil să contribuie suplimentar cu până la 30% din autonomia totală pe care o poate atinge. Drept exemplu, s-a oferit călătoria realizată pe Pikes Peak, acolo unde maşinile implicate în teste au coborât în pantă 31 de kilometri. Practic, după parcurgerea acestei distanţe, acumulatorii au fost încărcaţi cu energia necesară pentru a parcurge alţi 31 de km!

Sistemul inteligent de recuperare a energiei, numit cel mai inovațional printre cele care există pe piaţă, implică atât cele două motoare electrice pe care le are e-tron, cât și un sistem electrohidraulic integrat de control al frânării. Combinaţia poate recupera energie cu o putere maximă de 220 kW și un cuplu de până la 300 de Nm, cifre pe care nici o maşină de producţie nu le-a mai atins până în prezent.

Pentru prima dată, un astfel de sistem va avea trei moduri diferite de funcţionare: recuperarea manuală a energiei la coborâre în pante cu ajutorul padelelor din spatele volanului, recuperarea automată prin intermediul asistenței de eficiență predictivă și recuperarea prin apăsarea uşoară a pedalei de frână, timp în care se realizează o tranziție lină între decelerația electrică și cea hidraulică.

Până la atingerea unei forţe de 0.3, prototipul Audi e-tron recuperează energia exclusiv prin intermediul motoarelor electrice, fără a utiliza frâna convențională, cea care este folosită în mod normal pe majoritatea maşinilor pentru a acoperi peste 90% din toate decelerațiile. Ca urmare, energia este alimentată înapoi în baterie în practic toate manevrele normale de frânare.

Șoferul poate selecta gradul de recuperare în trei etape utilizând padelele din spatele volanului. În stadiul cel mai de jos, vehiculul rulează în pantă fără un cuplu suplimentar atunci când șoferul eliberează pedala de accelerație. La cel mai înalt nivel, SUV-ul electric poate reduce viteza considerabil, asta pentru că șoferul va putea deja încetini și accelera folosind doar pedala de accelerație.

Acest lucru creează sentimentul că la picioarele conducătorului auto se află o singură pedală, iar într-un astfel de scenariu nu mai este necesară utilizarea celei prezente în stânga.

Frânele de pe roți sunt implicate numai atunci când se detectează apăsarea pedalei de frână cu o forţă mai mare de 0.3 g. Mecanismele au un timp de răspuns extrem de rapid datorită noului concept de acționare electrohidraulic. Audi este primul producător din întreaga lume care folosește acest concept într-un vehicul de serie electric.

Printre toate componentele de frână a unei roţi se găseşte şi un piston hidraulic. Acesta generează o presiune suplimentară şi prin urmare o forţă de frânare adițională pentru cuplul de recuperare. Atunci când se efectuează o frânare automată de urgență, doar 150 de milisecunde sunt necesare între declanșarea decelerației și prezența unei presiuni maxime de frânare între plăcuțe și discuri. Datorită acestei acumulări rapide a presiunii, distanța de frânare este redusă cu până la 20% comparativ cu posibilitățile unui sistem de frânare obişnuit.

De asemenea, în funcție de situația din trafic, sistemul electrohidraulic integrat de control al frânării va putea decide, în mod electric şi pe fiecare ax individual, dacă maşina va decelera folosind motorul electric corespunzător, frânele roţilor sau o combinaţie a celor două.

Pedala de frână este decuplată de la sistemul hidraulic. Trecerea de la frâna de motor la frâna obişnuită cu mecanismele de pe roţi este foarte lină și șoferul nu o observă. Acest sistem permite SUV-ului electric să exploateze potențialul său maxim de recuperare într-o manieră fixă, cu sprijinul unui asistent de eficiență predictivă care va fi oferit standard.

Acesta va utiliza senzorii unui radar, imagini de pe o cameră, date ale sistemului de navigație și informații din tehnologia de comunicare Car-to-X pentru a detecta starea traficului pe itinerarul stabilit. Șoferului i se vor afişa informații corespunzătoare pe panoul de bord digital, de îndată ce va lua piciorul de pe accelerator. Interacționând cu un asistent opţional al cruise control-ului adaptiv, maşina va putea accelera sau decela în mod predictiv.

Audi dezvăluie în premieră şi caracteristicile tehnice ale sistemului de propulsie. Aflăm că acesta va fi compus din două motoare electrice care produc în total 355 CP și 561 Nm. Puterea şi cuplul va fi disponibil în mod interesant pentru maxim 60 de secunde. În acest fel, ele permit vehiculului să accelereze de pe loc şi până la o viteză maximă limitată electronic de 200 km/h de mai multe ori consecutiv, fără pierderi de performanţă.

Pentru o acceleraţie mai intensivă este prevăzut un regim Boost. Levierul va trebui comutat de la modul D la S, iar pedala de acceleraţie trebuie apăsată complet. Astfel sunt generaţi deja 402 CP şi 664 Nm de cuplu pentru maxim opt secunde.

Noul Audi e-tron va putea accelera de la 0 şi până la 100 de km/h în mai puţin de şase secunde. Autonomia va putea depăşi 400 de kilometri conform noului standard de măsurare mai realistic WLTP.

Amintim că premiera noului Audi e-tron a fost amânată şi va avea loc la mijlocul lunii septembrie.

Vezi şi: (video) Noul SUV electric Audi e-tron îşi arată în premieră interiorul cu cinci ecrane

Vezi şi: Detalii despre noul Audi e-tron. Va avea standard o suspensie pneumatică şi în premieră oglinzi retrovizoare virtuale

Vezi şi: (video) Detalii despre noul Audi e-tron. Ce autonomie va avea şi modurile în care va putea fi încărcat

Vezi şi: Audi anunţă cât costă primul său electromobil, când îl va prezenta şi debutul a două noi versiuni pentru A8

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 6
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate