(video) Noul Ford Mustang Shelby GT500 are un eşapament cu patru moduri de funcţionare. Cum sună fiecare

Noul Ford Mustang Shelby GT500 a fost prezentat acum câteva zile la Salonul Auto de la Detroit şi de atunci nu s-a făcut auzit “în condiţii reale”, doar dacă în materialele video promoţionale şi în câteva scurte demonstrații în pavilionul expoziţional.

Colegii de la Road & Track au avut ocazia să înregistreze sunetul produs de motor şi eşapament pe o stradă a oraşului.

Ca şi modelele Mustang mai accesibile, noul GT500 are patru moduri de funcţionare a sistemului de evacuare a gazelor de eşapament: Quiet, Normal, Sport și Track. Fiecare a fost demonstrat şi înregistrat cum se aude, atât din afară, cât şi din habitaclu. Modul Quiet nu face maşina un “electromobil”, însă preferatul nostru rămâne a fi Track.

Amintim că noul GT500 este dotat cu un motor V8 Supercharged de 5.2 litri, care produce peste 700 de cai putere. De asemenea, este primul Mustang care este dotat cu o cutie de viteze robotizată preselectivă TREMEC cu şapte rapoarte şi cu două ambreiaje. Accelerația de pe loc şi până la o viteză de 97 de km/h o poate realiza în mai puţin de 3.5 secunde, însă mai multe caracteristici tehnico-dinamice urmează a fi dezvăluite mai târziu.

Vezi şi: (video) Ascultă cum sună noul M5 cu noul eşapament M Performance Sport

Vezi şi: (video) Eşapamentul lui Chevrolet Camaro ZL1 este într-atât de gălăgios încât poate deschide airbag-urile

Vezi şi: (video) Porsche din 1975 cu motor de Chevrolet Corvette. Doar ascultaţi cum sună

Vezi şi: (video) Ascultă în căşti cât de minunat sună acest Aston Martin V8 Vantage

Vezi şi: (video) Metoda amuzantă prin care îţi poţi face maşina să sune ca un Ferrari

FOTO: DW BURNETT/PUPPYKNUCKLES/roadandtrack.com

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/