(video) Noul Lamborghini Urus a fost prezentat la Moscova, însă ruşii deja au cumpărat tot stocul pentru 2018

Distribuie:
  • 74
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Compania Automobili Lamborghini a organizat în seara zilei de ieri, la Moscova, prezentarea locală a primului său SUV – noul Lamborghini Urus. Maşina a fost adusă în capitala Rusiei în cadrul unui turneu prin cele mai importante pieţe pentru marca italiană, pentru a fi demonstrat potenţialilor clienţi.

Toate detaliile despre noul Urus: (foto/video) Premieră mondială: Cel mai rapid SUV din lume – noul Lamborghini Urus

Chiar dacă abia acum a fost prezentat publicului din această ţară, comenzile preliminare şi vânzările modelului au demarat puţin mai devreme. Impresionant a fost să aflăm că pentru piaţa rusă, pentru anul 2018, Lamborghini a alocat doar 50 de exemplare şi toate au fost deja cumpărate/plătite!

Livrările vor începe abia în iunie, iar dealerii locali strâng deja comenzi pentru anul 2019, perioadă în care nu se ştie deocamdată câte maşini vor fi alocate.

Vezi şi: (video) Iată cum sună când este pornit un Lamborghini Urus şi unde a fost văzut un prim SUV înmatriculat

La prezentare a participat însuşi şeful Lamborghini Stefano Domenicali şi designerul-şef Mitja Borkert, un profesionist care anterior a activat la Porsche şi s-a implicat în proiectele Cayenne şi Macan. Acesta a venit la compania italiană acum doi ani şi primul său proiect major a fost anume Urus. Interesant este că Mitja încă nu s-a hotărât să-şi ia un Lamborghini şi de aceea continuă să conducă un Porsche, potrivit jurnaliştilor auto de la Moscova.

Preţul de start pentru un Lamborghini Urus porneşte în Rusia de la 15.2 milioane de ruble (aprox. 215.000 euro) şi ca valoare este poziţionat exact între Huracan (de la 13.6 milioane de ruble sau 192.000 de euro) şi Aventador (de la 20 de milioane de ruble sau 282.000 de euro).

Vezi şi: (foto) TopCar anunţă primul program de tuning pentru noul Lamborghini Urus

Iată cum au avut loc repetiţiile pentru evenimentul de prezentare, care a avut o parte specială cu un show cu 56 de triunghiuri LED:

GALERIE FOTO (sursă: autoreview.ru)


Distribuie:
  • 74
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate