(video) O Mazda MX-5 modificată de BBR poate face sprintul 0-100 de km/h în cinci secunde

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Atelierul de tuning din Marea Britanie BBR oferă proprietarilor de Mazda MX-5 posibilitatea de a-i spori semnificativ puterea prin instalarea unei turbine.

Cu ajutorul setului de componente numit Stage 1, puterea totală a versiunii cu motor de 2.0 litri ajunge până la aproape 250 de CP.

În preţul cerut de atelier în schimb intră toate componentele necesare şi serviciile de montare a acestora. Mai mult, specialiştii oferă şi o garanţie de minim 12 luni, care se poate extinde până la 36 de luni.

Setul de componente este alcătuit dintr-o turbină de tip twinscroll TSX30-71R, un intercooler din aluminiu, un sistem de evacuare a eşapamentului modificat, o nouă unitate de control electronic a motorului şi alte piese.

Atelierul BBR dă asigurări că după modificări maşina va respecta normele de poluare. Mai mult, aplicarea acestora a fost certificată de organizaţia TÜV (Agenţia pentru controlul calităţii produselor) şi CARB (Agenţia americană pentru controlul emisiilor).

De asemenea, se precizează că la dorinţă toate detaliile noi pot fi demontate fără niciun efect negativ asupra componentelor tehnice originale ale automobilului.

Amintim că o Mazda MX-5 obişnuită cu motor natural aspirat Skyactiv-G de 2.0 litri, dezvoltă 160 de CP şi poate accelera de al 0-100 de km/h în 7.3 secunde.

Varianta modificată de BBR are 248 CP şi 320 Nm. Accelerează de la 0-100 de km/h în aproximativ cinci secunde, iar viteza maximă este egală cu 250 de km/h. Puterea maximă este atinsă la 7. 150 de rpm, în timp ce cuplul maxim este disponibil de la 3.250 de rpm.

Ce ţine de costul tuning-ului, acesta este de doar 5.000 de lire sterline (circa 5.750 de euro).

Vezi şi: Mazda MX-5 poate fi transformat într-un automobil exotic de către Flyin’ Miata (video)


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate