(video) Premieră mondială: Mercedes-Benz Vito facelift – noi motoare şi zeci de opţiuni de configurare

Distribuie:
  • 38
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

În sectoarele comerciale sau a vânzărilor cu amănuntul, ca un vehicul de serviciu sau ca unul pentru livrări, versatil, flexibil şi cu un raport preț-performanță bine echilibrat, Mercedes-Benz Vito este un vehicul cu adevărat de succes. Prin extinderea gamei sale de produse, Mercedes-Benz Vans și-a făcut acum bestseller-ul din segmentul mijlociu mai bun, asta pentru că a ajuns la jumătatea carierei din generaţia actuală.

Printre cele mai importante noutăţi pe care le-a primit sunt motoarele diesel cu patru cilindri şi cu un cuplu mare ce vor putea fi comandate şi pe Vito Tourer, varianta dedicată transportului de pasageri. În comparație cu cea predecesoare, noua gamă de motoare OM 654 reduce emisiile și valorile de consum, optimizând în același timp confortul vibro-fonic.

În plus, Vito este acum mai adaptat faţă de lumea digitală. Urmând noul Sprinter, multe dintre serviciile digitale oferite ca parte a ecosistemului Mercedes PRO Connect vor fi, de asemenea, puse la dispoziție în variantele Vito cu motoare cu combustie din vara lui 2019. Un modul de comunicare (LTE) cu cartelă SIM instalată permanent va permite controlul operaţiunilor mult mai uşor.

Produsele din soluția de conectivitate Mercedes PRO Connect și de gestionare a flotei contribuie la creșterea eficienței, la reducerea costurilor de funcționare și la îmbunătățirea disponibilității vehiculelor dumneavoastră, în timp ce facilitează comunicarea între întreaga flotă de maşini a unei companii. Acest lucru prevede un control mai eficient al flotei și, de asemenea, ameliorează povara plasată asupra conducătorilor auto.

Mercedes-Benz Vito a mai fost dotat cu elemente suplimentare în linia de echipamente disponibile, cum ar fi o gamă mult mai largă de jante şi posibilităţi mai mari de personalizare. Astfel, în curând, clienții vor putea alege din patru culori exterioare suplimentare (graphite grey, selenite grey, hyacinth red şi steel blue) și alte jante din aliaj ușor de 17, 18 și chiar 19 inci. Modelul în echipare SPORT line va beneficia de asemenea de noi culori şi jante.

Mai mult, există, de asemenea, funcții inovatoare de confort, cum ar fi Highbeam Assist PLUS care vine în combinaţie cu ILS Intelligent Light System (faruri full LED opţionale, alternative celor halogen), noi baze glisante cu role pentru fixarea şi mutarea scaunelor şi să nu mai vorbim de sistemul de apeluri de urgență Mercedes-Benz, cel de asistenţă tehnică Breakdown Management, ATTENTION ASSIST, Crosswind Assist sau cel de monitorizare a presiunii în anvelope, care vin standard.

Opţional pot fi alese Active Parking Assist, COLLISION PREVENTION ASSIST, Blind Spot Assist, Lane Keeping Assist, PRE-SAFE şi altele.

Vizual, designul panoului de instrumente a fost, de asemenea, ajustat. Mai trebuie de menţionat că şi stopurile posterioare au un desen modificat. Opţional se poate alege sistemul multimedia Audio 40 cu ecran tactil de 7 inci şi navigaţie. Cu acesta mai vin DAB+ digital radio, Smartphone Integration prin Apple CarPlay sau Android Auto, Bluetooth şi câteva porturi USB.

Modificările aduse la Vito vor afecta de asemenea varianta de agrement Marco Polo. Acest vehicul va fi, de asemenea, disponibil la comandă din această lună şi va cuprinde printre altele noile variante de motoare și gama extinsă de culori și jante.

Vezi şi: (foto) Mercedes-Benz Citan Tourer a primit un nou motor, o nouă cutie şi un pachet stilistic sportiv

În detalii despre motorizări, aflăm că noua familie de agregate diesel OM 654 cu patru cilindri şi un volum de 2.0 litri vine să o înlocuiască pe cea veche OM 651. Unitatea de bază produce 136 CP şi 330 Nm, cea de mijloc 163 CP şi 380 Nm, iar cea de top 190 CP şi 420 Nm. Consumul mixt declarat variază între 5.7 şi 7 litri.

Printre caracteristicile inovatoare ale noii generații de motoare se numără combinația dintre o carcasă din aluminiu și pistoane din oțel, un proces de ardere în trepte și un strat special NANOSLIDE aplicat pe interiorul pereţilor cilindrilor pentru reducerea frecării în interiorul motorului.

De asemenea, majoritatea componentelor relevante pentru reducerea emisiilor sunt instalate direct pe motor. Abordarea integrată a tehnologiei cu noul proces de ardere, recircularea dinamică a gazelor de eșapament multi-way și post tratarea gazelor de eșapament pe partea motorului, combinată pentru prima dată cu controlul variabil al supapelor, face posibilă reducerea valorilor de consum şi emisii. Datorită poziției izolate a componentelor, sistemul de post tratare al gazelor de eșapament se bucură de o pierdere scăzută a căldurii și de condiții de muncă avantajoase.

Încă o noutate este că toate cele trei motoare sunt cuplate standard la noua transmisie automată 9G-TRONIC, care vine să o înlocuiască pe cea 7G-TRONIC. La pachet mai aduce şi un convertizor de cuplu, sistemul DYNAMIC SELECT pentru selectarea regimurilor de funcţionare Confort sau Sport, dar şi padele de comutare a treptelor în spatele volanului. Din toamna anului 2019 va fi disponibilă şi o cutie de viteze manuală.

Apropo, toate motoarele noi vin în combinaţie standard doar cu tracţiune spate, în timp ce un sistem 4MATIC permanent poate fi comandat opţional. Modelele Vito vor mai continua să existe şi cu tracţiune faţă, însă acestea vor avea motoarele diesel vechi de 1.6 litri, cuplate doar la cutii manuale.

Noul Vito facelift rămâne în continuare un vehicul care poate fi personalizat la dorinţă în compartimentul posterior al habitaclului. De la o mulţime de sisteme inteligente de fixare şi maxim opt airbag-uri, până la măsuţe pentru pasageri sau o podea acoperită cu lemn, sunt doar câteva dintre zecile de opţiuni.

În total, Vito are variantele Vito Panel Van, Vito Mixto, Vito Tourer BASE, Vito Tourer PRO şi Vito Tourer SELECT, fiecare cu trei versiuni de lungime şi cu o greutate maximă de până la 3.2 tone. Amintim că mai există şi varianta electrică eVito.

De la lansarea sa de piață în 1995, Mercedes-Benz Vito este sinonim cu van-urile mid-size versatile. Aproximativ 450.000 de unități din această a treia generație actuală au fost vândute de la introducerea sa în toamna anului 2014! Clienții țintă sunt de obicei de la întreprinderile mici și mijlocii, cu flote de până la cinci vehicule. Mai mult de 70 la sută din toate vehiculele Vito sunt utilizate în astfel de condiții.

Vezi şi: (video) Premieră mondială: Mercedes-Benz V-Class facelift

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 38
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate