(video) Premieră: Noile Ford Transit Custom PHEV şi Ford Transit Connect Sport Van

Distribuie:
  • 12
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Ford Transit Custom își întărește poziția de lider în segmentul european al furgonetelor cu capacitatea de o tonă prin debutul public al noii versiuni hibride încărcabile la priză (plug-in hybrid, PHEV).

Aceasta este expusă în premieră în fața publicului în versiune de producție în cadrul Salonului de Vehicule Utilitare IAA din Hanovra, Germania. Versiunea va intra în producția de serie în a doua jumătate a anului 2019.

Transit Custom PHEV beneficiază de un sistem de propulsie hibrid avansat, care are ca obiectiv o autonomie de 50 de kilometri cu emisii zero și utilizează multi premiatul motor 1.0 EcoBoost ca prelungitor de autonomie pentru o autonomie totală care depășește 500 de kilometri!

Ford este primul producător auto de volum care oferă tehnologia PHEV în acest segment al pieței furgonetelor. Tehnologia îi permite vehiculului să fie încărcat cu energie electrică pentru călătorii cu emisii zero, contribuind la reducerea emisiilor la nivel local și permițând accesul utilitarei în zonele restricționate dedicate vehiculelor cu emisii scăzute din centrele orașelor europene.

Caracteristicile tehnice detaliate vor fi anunţate mai târziu.

Zero emisii. Zero probleme de autonomie

Transit Custom PHEV pune la dispoziția operatorilor un nivel excelent de economie de combustibil și de energie, dar și multă flexibilitate. Sistemul de propulsie avansat hibrid-electric se potrivește perfect unei game largi de scenarii: de la traseele de livrare urbane cu multe opriri până la drumurile lungi dintre șantiere.

Vehiculul utilizează o configurație hibridă în serie, roțile din față fiind conduse exclusiv de un motor electric, nu de cel cu ardere internă! Puterea motorului este asigurată de un pachet compact de baterii Litiu-Ion de 14 kWh răcit cu lichid care este montat sub podeaua spațiului de încărcare, o poziție atent studiată care permite conservarea întregului volum de încărcare oferit de versiunile standard ale furgonetei Ford Custom și a sarcinii utile care depășește 1000 de kilograme.

Motorul Ford 1.0 EcoBoost, compact și eficient, joacă rol de generator pentru a umple bateriile atunci când este nevoie de acest lucru.

Cele trei moduri EV selectabile de rulare îi permit șoferului să aleagă când și cum poate fi utilizată energia stocată în baterii:

  • EV Auto – setarea standard care-i permite mașinii să utilizeze sursele de energie conform propriilor algoritmi.
  • EV Now – utilizează exclusiv motorul electric până în momentul în care bateria se descarcă.
  • EV Later – sistemul menține actualul nivel de încărcare al pachetului de baterii.

Cu ajutorul mufei de încărcare localizate în bara de protecţie frontală, Transit Custom PHEV poate fi încărcat cu ajutorul unei prize domestice de 240V și 10 Amperi, bateria încărcându-se complet în 5 ore. Dacă sunt utilizate stații comerciale de 240V de 16 sau 32 de Amperi, timpul de încărcare scade până la 3 ore.

La interior, un indicator de încărcare/putere înlocuiește clasicul cadran al turometrului, iar un ceas mai mic, care înlocuiește informațiile legate de temperatura lichidului de răcire, oferă informații despre nivelul de încărcare al bateriei.

Funcțiile computerului de bord sunt și ele adaptate la sistemul de propulsie hibrid plug-in, ceea ce face ca în zona instrumentelor de bord să fie afișate informații legate de indicatorii modurilor de rulare, alertele de întreținere și confirmarea inițierii procesului de încărcare atunci când bateriile sunt alimentate la priză. O informație legată de autonomia electrică și de cea totală e afișată permanent pe display-urile de la interior.

Interiorul spațios și practic al lui Transit Custom oferă spații de stocare fără egal în segment, iar noile display-uri și panouri de comandă au fost concepute pentru un nivel ergonomic de top și pentru o utilizare facilă. Sistemul de infotainment SYNC 3, care preia implicit comenzi vocale, este disponibil pe versiunile de echipare de top. Interfața este accesată printr-un ecran tactil color de 8 inch care poate fi controlat prin gesturi precum swipe sau pinch.

Transit Custom PHEV va fi oferit într-o gamă largă de versiuni de echipare de top și va oferi sisteme de asistență a șoferului precum Asistentul activ la parcare (Active Park Assist) și Asistentul la păstrarea benzii de rulare (Lane-Keeping Aid). Ambele beneficiază de un sistem de servodirecție electrică disponibil standard care este optimizat pentru oraș și pentru a ușura manevrele din zonele comerciale aglomerate.

Îmbunătățiri la nivelul motoarelor și conectivității lui Transit Custom

Începând cu mijlocul anului 2019, gama Transit Custom va beneficia de o serie de îmbunătățiri semnificative care sunt împărtășite cu noul Ford Transit facelift cu capacitatea de două tone, model de asemenea şi-a făcut debutul mondial la Hanovra.

Concepute pentru a îmbunătăți performanțele și costurile de utilizare, modificările includ o versiune modernizată a motorului diesel EcoBlue de 2.0 litri, care oferă acum un consum mai redus și este disponibil și într-o variantă mai puternică, de 185 CP. Transit Custom oferă, de asemenea, prima opțiune mild hybrid (mHEV) diesel din segment, aceasta confirmând un consum și mai bun, în special în condiții de rulare urbană.

O altă noutate este introducerea sistemului FordPass Connect, disponibil printr-un modem integrat, acesta permițându-le operatorilor de flote să îmbunătățească gradul de utilizare a vehiculelor, să optimizeze costurile de utilizare și să acceseze o mulțime de informații utile cu ajutorul aplicației de smartphone FordPass. Astfel, deținerea unui astfel de vehicul și experiența utilizării sale sunt mai ușoare și mai productive.

Transit Custom poate fi comandat cu o serie de tehnologii de asistență a șoferului din care nu lipsesc Sistemul de asistență activă la parcare cu parcare perpendiculară (Active Park Assist), Tempomatul adaptiv inteligent (Intelligent Adaptive Cruise Control), Sistemul de menținere a benzii de rulare (Lane Keeping Aid) și Sistemul de monitorizare și avertizare pentru unghiul mort cu asistență suplimentară la tractarea remorcii (Blind Spot Information System with Trailer Tow).

Versiune sportivă de top pentru Transit Connect

Pe lângă Transit Custom PHEV, Ford a pregătit noul Transit Connect Sport, prezentat și el în premieră mondială la Hanovra. Această versiune este oferită într-un pachet estetic îndrăzneț care se evidențiază prin kitul exterior de design, prin dungile reprezentative sport de culoare neagră cu accente argintii sau portocalii de pe capotă și prin jantele de 16 inci din aliaj Dark Stainless.

Exclusivul Transit Connect Sport extinde seria foarte populară de furgonete sport care este compusă din Fiesta Van, Transit Courier și Transit Custom Sport.

Echiparea standard generoasă include un interior care primește elemente îmbrăcate în piele, un buton de start Ford Power, sistem de control al temperaturii pe două zone, cruise control cu Limitator automat de viteză și o transmisie automată avansată cu 8 trepte.

Vezi şi: Premieră: Ford Tourneo/Transit Courier facelift şi Ford Tourneo/Transit Connect facelift

Testat în condiții reale

O flotă de prototipuri Ford Transit Custom PHEV desfășoară un test de 12 luni în traficul real din Londra, acoperind până acum peste 50.000 de kilometri, iar Ford a anunțat recent că testele se vor extinde în curând și în Valencia, Spania. Furgonetele echipate cu sisteme telemetrice avansate adună informații legate de performanțele operaționale și ecologice, implicit în ceea ce privește tiparele de încărcare, tipologiile de traseu și autonomia electrică reală. Mașinile sunt utilizate în flote comerciale care includ companii de livrări, de construcții și de utilități sau servicii precum Poliția.

Datele colectate ajută Ford să înțeleagă mai bine modul în care pot fi optimizate beneficiile sistemului de propulsie hibrid și să exploreze modelul prin care utilitarele plug-in hybrid cu emisii scăzute pot să ajute la atingerea țintelor de emisii ale orașelor în timp ce îmbunătățesc productivitatea operatorilor în condiții urbane.

Noua furgonetă Transit Custom PHEV este o componentă-cheie a angajamentului electrificării globale Ford, în cadrul căruia investiția de 11 miliarde de dolari își propune să creeze până în anul 2022 un portofoliu de 40 de vehicule electrificate la nivel global, implicit 16 vehicule complet electrice.

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 12
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate