(video) Premieră: Noul SEAT Leon CUPRA R ST – acum şi break

Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

CUPRA își injectează ADN-ul pe modelul Leon din nou. Noul brand aduce performanţa la o altă dimensiune cu Leon CUPRA R ST, o ediție specială pentru cei care au nevoie de un impuls suplimentar și care cred că detaliile contează.

Acest model, la fel ca şi fratele său hatchback, este setat să iasă în evidență din mulțime, aducând împreună performanța ridicată a motorului său TSI de 2.0 litri cu 300 CP şi 400Nm, dar şi tracțiunea dinamică de la sistemul său 4Drive.

Motorul său turbo cu setări sport, cu sistem de injecție directă, legat de o transmisie DSG cu șapte trepte, face ca acest break să poată atinge 0-100 de km/h în doar 4.9 secunde, în timp ce viteza maximă va urca la 250 de km/h.

Performanța este accesibilă și ușor de gestionat datorită sistemului avansat de tracţiune 4Drive, cu o calitate de rulare realizată datorită configurării specifice dinamice a șasiului. Pentru a îmbunătăți viteza de virare și manipularea direcţiei au fost instalate nişte componente adiţionale pe ambele punţi.

Puterea generată de propulsor se potrivește cu sunetul distinctiv CUPRA, care se face auzit prin cele patru terminaţii ale eşapamentului din spatele vehiculului. Acesta la sigur va schimba atitudinea şoferilor din spatele volanului.

Chiar și la prima vedere, Leon CUPRA R ST se distinge de concurență cu un design exterior convingător. Noile prize de aer frontale laterale, dezvoltate cu tratament în culoarea cuprului, oferă o indicație subtilă a patrimoniului vehiculului. Se adaugă la aceasta utilizarea extensivă a fibrelor de carbon pentru a maximiza performanța și estetica lui Leon CUPRA R – splitter-ul din față, noul spoiler spate, corpurile oglinzilor retrovizoare, pragurile laterale și difuzorul spate, toate beneficiază de inserţii cu acest material decorativ.

Aspectul exterior izbitor este amplificat de culorile puse la dispoziţie pentru caroserie: Magnetic Tech, Midnight Black, Nevada White sau Blackness Grey, ultima fiind exclusivă pentru model. Logouri CUPRA şi mai multe insigne specifice completează exteriorul alături de un set de jante din aliaj de 19 inci, care, pe puntea din faţă protejează o pereche de mecanisme de frânare de la Brembo.

Vezi şi: GENEVA 2019: Premieră mondială – CUPRA Ateca Special Edition

În interior, plăcile de aluminiu iluminate de pe praguri îl întâmpină frumos pe şofer şi pasagerul din dreapta sa. Căptușeala interioară a ușilor este finisată în țesătură cu aspect de fibră de carbon. Accente în culoarea cuprului continuă pe deflectoarele de climatizare, consola centrală, pe logoul de pe volan, iar cusăturile contrastante sunt în aceeaşi nuanţă. Atât volanul cât și levierul cutiei de viteze sunt acoperite cu Alcantara pentru a oferi un finisaj tactil plăcut.

Atât conducătorul auto, cât și pasagerul din față vor călători într-o pereche de scaune sport cu profiluri laterale evidențiate, care vor oferi un confort maxim chiar şi în călătoriile lungi. După apăsarea butonului Start, o animaţie de întâmpinare de bun venit exclusivă CUPRA R ST este arătată pe ecranul color de 8 inci de pe consola centrală. Pentru ca acesta să nu-l distragă prea mult pe şofer, standard se oferă şi un panou de bord Digital Cockpit.

În timp ce noul Leon CUPRA R ST este conceput ca un vehicul de înaltă performanță, de asemenea, poate livra un nivel necesar de confort pentru a se conforma actualităţii. Un sistem de acces Keyless, o cameră vide retrovizoare spate, precum și un Connectivity Box sunt toate standard. De asemenea, maşina integrează cea mai recentă suită de conectivitate prin care şoferii îşi pot lega dispozitivele lor mobile şi beneficia de aplicații selectate și funcționalitate sporită.

Livrările noului SEAT Leon CUPRA R ST încep din această lună. Preţul de start nu a fost anunţat.

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate