(video) Putin i-a arătat unui prinţ arab limuzina sa, inclusiv interiorul: “E mai mult decât un Mercedes”

Săptămâna trecută, șeful statului rus a avut o întâlnire oficială cu omologul său din Abu Dhabi, prințul Mohammed bin Zayed Al Nahya. Datorită unor filmări oficiale a fost surprins pentru prima dată interiorul limuzinei prezidenţiale.

Despre limuzina prezidenţială AURUS Senat deja cunoaștem aproape toate detaliile importante datorită atenției deosebite care s-a acordat faţă de această noutate a industriei autohtone ruseşti. Un secret era doar habitaclul maşinii care a fost ascuns până acum din motive de securitate de ochii curioşilor.

Vladimir Putin i-a prezenat maşina prinţului arab şi l-a invitat să ia loc pe unul dintre scaunele pentru pasagerii spate. Între timp, preşedintele Federaţiei Ruse i-a spus că “este ceva mai mult şi mai mare decât un Mercedes” (posibil referindu-se la spaţiul de la interior).

Imaginile foto şi video din acest articol prezintă partea posterioră a limuzinei, așa-numita celulă care este cea mai protejată. Grosimea ușilor, geamurilor și a caroseriei arată că automobilul este puternic blindat.

Habitaclul este proiectat pentru doi pasageri, dar şi pentru doi asistenți. Aceştia din urmă pot călători pe nişte scaune rabatabile şi mai subţiri în construcţie, însă pot fi folosite şi ca suport pentru picioarele pasagerilor de pe scaunele principale.

Cele două fotolii confortabile sunt reglabile electric şi sunt despărţite de un tunel central cu un panou de comandă şi o cotieră. Paralel mai există un tunel central care include un monitor, deflectoarele sistemului de climatizare şi un ceas. Compartimentul celulei blindate este despăţit de cel unde se află şoferul printr-un perete cu un geam care se poate face transparent prin apăsarea unui buton.

În detalii am putea vedea interiorul limuzinei prezidenţiale în cadrul Salonului Auto de la Moscova, acolo unde maşinile brandului AURUS vor fi expuse în premieră publică.

Vezi neapărat: (video/update) S-a renunţat la SUV-urile G-Glass? Escorta prezidențială rusească a fost actualizată

Vezi documentare: (video) Cum a fost făcută noua limuzină a lui Putin şi cum arată sedanul şi microbuzul din proiectul Cortegiu

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/